Uniforma scolara chiar este inamicul libertătii de exprimare?

Spectrul uniformei scolare produce frisoane unui număr important de cetățeni. Tema cu pricina, se pare, ar avea prostul obicei de a rânji obraznic când se așteaptă lumea mai puțin. Păi cum, încă mai vorbim despre ținute obligatorii pentru elevi? N-au apus monstruoasele constrângeri comuniste? Uniforma scolara chiar este inamicul libertatii de exprimare! ….Sau nu?

Cum a apărut uniforma scolara pe scena istoriei

Conform datelor furnizate de historia.ro, uniforma scolara a fost folosită pentru prima oară în școlile engleze pentru copii săraci, în secolul al XVI-lea. Măsura avea rostul de a-i diferenția de ceilalți elevi printr-o ținută cât mai simplă având în vedere că aceștia trăiau din generozitatea celor cu mai multă dare de mână.

O întorsătură surprinzătoare de situație are loc trei secole mai târziu. În școlile publice britanice frecventate de băieții din familii nobile sau înstărite domnea haosul. Lipsa de supunere a elevilor față de autoritățile școlare a creat un mediu periculos în sălile de clasă și pe terenurile de sport.

În aceste condiții mulți părinți și-au retras copiii găsind alte variante de continuare a educației până la admiterea în universitate. Astfel, în secolul al XIX-lea, cele mai distinse școli britanice au adoptat uniforma scolara cu scopul declarat de a instala ordinea.

Uniformele scolare au devenit o practică pe scară din ce în ce mai largă. Ele ajung în scurt timp simbolul scolilor de elită.

Uniforma scolara nu este un apanaj al orânduirii comuniste

Locul în care istoria plasează pentru prima oară uniforma scolara, cu certitudine, nu are nimic în comun cu regimul opresiv comunist. Anglia continuă și azi tradiția uniformelor, ele fiind un aspect reglementat foarte strict.

Pe lista țărilor în care se folosesc uniforme scolare apar state precum: Japonia, Australia, Cuba, Indonezia, China, Coreea de Sud, Rusia, India etc. Chiar și în Statele Unite, 15% din licee impun uniforma conform datelor furnizate de Centrul Național de Statistică a Educației.

Despre Japonia, Australia sau Coreea de Sud ce ar fi de spus? Nu au un trecut sau prezent comunist, dar au un nivel de trai de invidiat.

Cum se purta uniforma înainte de `89

Uniforma a fost o constantă a vieții de elev și preșcolar (nu includ aici costumele de pionier sau șoim al patriei, specifice regimului). Nimeni nu-și pierdea timpul întrebându-se ce să poarte la școală în ziua următoare.

Părinții cumpărau uniforme de la orice magazin de îmbrăcăminte cu articole pentru copii și nu se punea problema ca cineva să nu și le permită (un aspect care nu corespunde prezentului). Astfel, pe băncile școlii am tocit la coate cămăși standard din supraelastic, ușor de întreținut.

Chiar dacă aveai nevoie de 2 sarafane (sau 2 costume în cazul băieților) și 2 cămăși, tot socotesc că familia cheltuia considerabil mai puțin decât se cheltuie azi pentru tot felul de ținute. Ele nu erau în pas cu ultimele capricii ale modei, ceea ce însemna că și frații/surorile mai mici le puteau purta fără grijă.

Eu, personal, nu m-am simțit niciodată încorsetată în vreun fel din cauza uniformei. Am fost liberă să mă joc pe terenul de sport, să împrumut orice carte am dorit de la bibliotecă, să concep compuneri conform propriei imaginații sau să mă iau la trântă cu probleme și să mă bucur de izbândă…și chiar să fac mici năzbâtii.

Pe mânecă se purta acel număr matricol prin care elevul putea fi ușor identificat atât în incinta școlii, cât și pe stradă. Numărul X de la școala Z. Era banal. Nu m-a deranjat niciodată pentru că eram mândră de școala mea și pentru că n-a avut nimeni motiv să mă reclame că vorbesc urât pe stradă, dau șuturi colegilor sau fur din magazine.

În acest sens filmele Declarație de dragoste și Liceenii pot fi considerate filme document. În acei ani tinerii își trăiau vârsta cu pasiune, iubind frumos, visând la viitorul lor.

Uniforma scolara chiar este inamicul libertatii de exprimare în fragila noastră democrație?

Contingentul celor care pledează împotriva uniformei pare să fie consistent. Unele aspecte ale problemei înclină balanța în favoarea lor: modul anevoios în care s-ar putea pune de acord școala, elevii și părinții, prestația firmelor de la care s-ar putea achiziționa (multe experimente neplăcute în acest sens!), costurile deloc de neglijat etc.

În ceea ce privește limitarea libertății de exprimare și a individualității am rezerve. Nu cred că asta simt medicii și farmaciștii în halatele lor, cosmonauții în echipamentele specifice, mecanicii în salopete sau hocheiștii în echipamentul și culorile echipei. Uniformele au apărut pentru că a fost nevoie de ele din rațiuni de protecție, apartenență. Dacă vorbim despre uniformele militare, acolo ajută și la ordine.

Cât despre uniformele scolare, nu mi se pare că ar aduce atingere intereselor preșcolarilor și elevilor. La școală ar trebui să fie prioritară educația, în ce măsură satisface ea trebuințele copiilor și ale comunității. Preocupările pentru culoarea pantofilor și înălțimea tocului mi se par modalități de distragere a atenției de la valorile autentice.

Până la urmă elevii sunt minori. Discernământul și responsabilitatea sunt în plin proces de cristalizare. Este benefic să le transmitem mesajul că aparențele sunt apreciate în dauna esenței?…Posibilitatea de a se îmbrăca după plac nu este pe veci interzisă, după absolvirea liceului individualitatea lor se poate exprima și prin modă.

Concluzie

Și până la urmă uniforma chiar este inamicul libertatii de exprimare? Mie nu mi se pare asta. Totuși uniformele implică dificultăți care nu pot fi ușor depășite în acest moment. De aceea s-ar impune un cod vestimentar care să acopere corpul în mod decent, adică fără blugi tăiați, tricouri mulate etc.

Instituția școlară trebuie respectată. Și exact asta fac și profesorii care nu se prezintă la catedră cu bluze transparente sau pantaloni până la genunchi.

Numai bine!

Un alt articol interesant despre uniformele scolare aici.

, ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *