Prietene, nu-ți încuraja copilul sa devina invatator!

Drag prieten, nu-ți cunosc chipul, nu știu ce bucurii și suferințe ți-au atins inima de-a lungul vieții și nici care-ți sunt visurile. Știu însă cum ne pun la încercare vremurile în care trăim. Știu că fiecare aspiră spre ceea ce este mai bun pentru copilul său. De aceea îndrăznesc să te îndemn: Prietene, nu-ți lăsa copilul să devină învățător!

Iar dacă fiul tău este prea tenace în această privință, asigură-te că află cât mai multe aspecte ale acestei meserii, că se simte pregătit să lupte cu sine, în primul rând, și apoi cu dificultățile. …Și neapărat, să iubească copiii… altfel, se va chinui amarnic și-i va chinui și pe alții.

Dacă vrei să știi mai multe, află ce fel de persoană este potrivită sa devina invatator.

Nu sunt puține calitățile de care are nevoie cineva pentru a practica cu succes meseria de învățător. Contrar unor păreri neavizate, munca implică mai mult decât joacă, vorbe și zâmbete. Înseamnă bucurie, dar și un consum enorm de energie. Am mai spus asta, nu mi-e teamă că mă repet, priviți chipul unui învățător imediat după încheierea cursurilor. Această imagine spune mai mult decât orice cuvinte!

Dar să revin. Orice aspirant sau practician ar trebui să fie:

o persoană extrem de sociabilă.

Învățătorul relaționează cu copii, parinti, bunici. Iată, un amalgam de mentalități, dorințe și moduri de exprimare. Este necesar să acorzi fiecăruia atenția și răbdarea cuvenită;

o persoană care poate vorbi mult fără eforturi.

Mi se pare crucial. Eu, de pildă, am nevoie după cursuri de 2-3 ore în care să vorbesc cât mai puțin. Îmi doresc această odihnă vocală. Colegii mei înțeleg mai bine ce vreau să spun;

o persoană cu o răbdare monumentală.

Sunt lucruri pe care le repeți de zeci de ori într-o zi, în fiecare zi. Exemplu: îi arăți copilului cum să țină corect creionul între degete din clasa pregătitoare. De câte ori observi că nu trasează corect elemente grafice, cifre sau litere, îi reamintești. Exemplifici cu mâna ta, îi așezi degețelele pe creion. Degeaba. El revine la acea poziție cu care s-a deprins în anii anteriori.

Încă de la primele propoziții citite sau scrise în clasa pregătitoare stabilești împreună cu cei mici că primul cuvânt al enunțului are literă inițială mare. Pe scurt, fiecare propoziție începe cu literă mare. Sunt însă elevi care au nevoie chiar și în clasa a patra să li se reamintească acest lucru.

o persoană expresivă.

Este de mare trebuință să citești sau să spui povești astfel încât să-ți captezi școlarii. Dacă folosești un ton plat și o mimică înghețată, totul s-a dus de râpă;

o persoană cu aptitudini muzicale, imaginație, ceva (sau chiar mai mult) talent la desen.

Capacitatea de a cânta frumos este testată permanent: nu numai la lecțiile de muzică, ci la toate disciplinele, la jocuri, serbări, excursii. Chiar temelia acestei meserii, structurarea unor lecții de succes, implică multă imaginație.

o persoană cu multă energie.

Trebuie mereu să sari în ajutorul cuiva. Să oferi sprijin fiecărei grupe de copii, să mergi la tablă, să treci printre măsuțe și să urmărești ce și cum scriu elevii în caiete, să-i observi și să relaționezi cu fiecare în parte. Să participi la jocuri, să interpretezi personaje, să sari într-un picior sau să mergi ca soldatul;

o persoană capabilă să facă față unui stres uriaș.

Copiii se așteaptă să fie tratați ca acasă, adică ochii învățătorului să fie ațintiți exclusiv către persoana lui. Învățătorul trebuie să reacționeze prompt la cea mai mică nemulțumire sau indispoziție. El trebuie să contracareze cu diplomație insistențele copiilor de a urmări trasarea fiecărei liniuțe, colorarea fiecărui cerculeț.

El trebuie să ofere același confort, adică să-i dea jos paltonul și să-l îmbrace la plecare pentru că mama așa face. El trebuie să noteze în caietul elevului ce temă are de scris pentru că așa crede părintele că este potrivit. Elevul nu poate fi deranjat cu astfel de nimicuri.

Învățătorul spune una, copilul douăzeci. Adultul din clasă nu se mai poate face auzit din cauza gălăgiei. Doamne ferește, cum să ridici tonul ca să anunți că începe lecția? Clopoțelul însă nu are de unul singur această autoritate, trebuie însoțit de invitații speciale. Merită să-l încurajezi sa devina invatator?

Care sunt aspectele care te îndeamnă să mergi mai departe

Sunt lucruri simple, dar care-ți merg la inimă și-ți demonstrează că eforturile tale contează. Zâmbetul cu care te salută un fost elev sau gestul victorios al școlarului care a dovedit, în sfârșit, o problemă cu dichis. Încrederea cu care cei mici vor să-ți împărtășească câte ceva din bucuriile sau necazurile lor. Respectul cu care-ți vorbesc părinții. Întrebările care afișează curiozitate și implicare. Realizările lor, mai mici sau mai mari. Legătura nevăzută care s-a consolidat între tine și cei mici.

Află care sunt aspectele care te țin în priză la voltaj înalt

Ca om care muncește la catedră, oscilezi între trei poli: elevi, minister, părinți. Fiecare are un alt punct de vedere și îți cere imposibilul.

Elevul

…vrea joacă, hârjoană. Firesc, doar este copil. Dar … teme, nu. De citit, nu. De scris, nu. Eventual pictură, desen, colaje, joc și mișcare. De învățat la istorie și geografie? I-auzi! Multe mai vrea învățătorul ăsta! Învățătorul să lase totul deoparte și să stea numai lângă domnia sa. Evident, el este mai important decât ceilalți! De aceea își permite să întrerupă învățătorul când are chef sau vorbește în același timp cu acesta. Acasă tot așa procedează și nimeni nu se supără, ba din contră, toată lumea se minunează de geniul lui!

Dar cel mai mult își doresc unii elevi să obțină mult cu efort foarte puțin. Acasă primește cam tot ce vrea fără gram de trudă. De ce la școală n-ar fi la fel? Sigur, numai învățătorul este de vină! Precis nu-și face treaba cum se cuvine!

Părinții

Cei mai mulți părinți cer tratament preferențial pentru copilul lor. Copil care trebuie să fie ținut în palme de parcă ar fi singurul elev din clasă. Părintele știe că acasă are unul, nu știe cum e să ai responsabilități față de 30. Să mai punem la socoteală că și acel unul îi obosește și le pune cumplit răbdarea la încercare? Motiv pentru care abia așteaptă să se termine vacanța. Că ce le mai trebuie atâta vacanță și profesorilor?

Cred, unii părinți, că învățătorul trebuie să facă ceea ce părinții nu au timp sau nu au răbdare. Că doar de-aia s-a făcut învățător! Adică să învețe copilul că nu este centrul universului, că în clasă are aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți. Că nu este politicos să vorbești în același timp cu învățătorul, sau să-l întrerupi, măcar în timpul lecției, dacă nu și în pauze. Că atunci când îi aterizează capul în abdomenul învățătorului la intrarea în clasă, este un prilej de stânjeneală, nicidecum de amuzament.

Sunt părinți care consideră că învățătorul are datoria de a scrie numele elevului pe caiete, că tot el trebuie să le aducă creioane și să facă bine să le și ascută. Învățătorul are datoria de a munci în plus cu elevii care au rămas în urmă pentru că părinții îi folosesc la munci agricole sau nu-i întreabă niciodată dacă au ceva de pregătit pentru a doua zi. Unii chiar le spun că școala nu folosește la nimic. Aceiași părinți sunt ultragiați la finele anului că scumpul lor fiu nu a fost tratat cu un premiu.

Învățătorul trebuie să decupeze literele din alfabetar, să le așeze în casete și să le pună din nou la locul lor atunci când școlarul trântește alfabetarul pe jos și toate literele, mari și mici, silabele și grupurile de litere se împrăștie prin jumătate de clasă. Tot el, că și-așa nu face mare lucru, trebuie să șteargă când elevul varsă laptele primit în ghiozdan. Tot el, de asemenea, trebuie să răspundă extrem de răbdător la aceeași întrebare pe care au pus-o alți trei visători din clasă înaintea lui. Să continui?

Ministerul

Ministerul își biciuiește angajații pentru a compensa, măcar parțial, eșecurile sale. …Pentru că, cine altcineva poate fi vinovat că rezultatele elevilor români sunt catastrofale la testele PISA sau promovabilitatea la examenele naționale sau bacalaureat sunt departe de ce ne-am dori? Numai profesorul sau învățătorul.

Ministerul sufocă dascălii cu programe rigide, considerând că toți elevii sunt egali și au un coeficient de inteligență peste medie. Instituția în cauză insistă să considere că profesorul /învățătorul are capacitatea de a transforma fluturași în gazele. Școala, se pare, nu are rolul de a ajuta fiecare copil să-și atingă potențialul, ci trebuie să-i transforme pe toți în savanți. Pardon, așa obiective, așa rezultate!

Învățătorul/ profesorul trebuie să suplinească absența psihologilor, asistenței medicale, paznicilor etc. Adică el trebuie, deși nu are pregătirea necesară, să afle cum să ajute copilul mereu trist sau furios. El stabilește cum poate fi ajutat un copil care nu se simte bine pentru că asistentul medical sau medicul sunt povești SF. În clasă îți poate intra un bunic duhnind a băutură sau un nebun pus pe rele, tot învățătorul trebuie să stea pavăză.

Resurse puține, foarte puțină libertate de mișcare, hârtii, cursuri de formare, ce-i azi albastru, mâine este portocaliu…Ministerul nu știe nici el ce vrea și ce e bine.

Îți spun cu toată simpatia, nu-ți îndemna copilul sa devina invatator!

Într-o societate fără cultura educației și cu miniștri mereu atenți să acumuleze capital politic, ajută-ți copilul să înțeleagă la ce se înhamă. Să înțeleagă la ce presiuni supune societatea civilă un dascăl. Nici nu e de mirare când părinții dau indicații și știu mai bine. În ce țară civilizată se întâmplă asta? Nu, nu-ți încuraja copilul sa devina invatator!

În ce țară civilizată se mai întâmplă ca un ministru să facă circ în fața camerelor intrând fără niciun drept în clasă, în timpul orei? Nu știe ministrul să rezolve corect situația, în afara orei și discutând colegial?

Ascultă-mă pe mine, nu-ți îndemna copilul sa devina invatator! Dacă vrei să prindă pensia neprivilegiată și amărâtă într-o stare relativ bună, îndrumă-l spre alte profesii!

Numai bine!

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *