Repetenția la clasa I, o măsură benefică pentru elevii în dificultate

Doamna ministru Andronescu ne răsfață cu tot felul de idei în ultima vreme. Printre multe alte giumbușlucuri am descoperit un lucru pe care îl așteptam de multă vreme: repetenția la clasa I.

Poveștile unor elevi care nu au rămas repetenți la vreme

Dacă există vreo persoană care se poate bucura de dificultățile unui copilaș în a deprinde citit-scrisul și socotitul înseamnă că nu este în toate mințile. Repe-tenția la clasa I nu este un mijloc de a procura astfel de satisfacții, ci are rolul de a acorda o nouă șansă elevilor cu pricina.

În mediul rural numărul copiilor care nu pot face față provocărilor clasei I este prea mare. Nici unitățile școlare de la urban nu sunt scutite în întregime de astfel de situații. Deci, ce e de făcut?

Un învățător cu experiență vede mai multe decât orice părinte din afara școlii, deci merită luate în seamă părerile sale. Se lucrează cu elevi care au un ritm de învățare extrem de lent. Oricâte eforturi se depun cu aceștia, progresul pe care-l înregistrează este mereu la ani-lumină de cel al colegilor lor. A crede că un astfel de elev, promovat în clasa a II-a, se va descurca de minune este o naivitate.

Imaginați-vă un elev crescut într-o familie numeroasă. Părinții și frații mai mari trudesc, cei mai mici se cresc unii pe alții… așa cum știu. Nimeni nu le citește o poveste, întrebările lor rămân fără răspuns. N-au cărți cu imagini colorate să le poată răsfoi, jucării care să le trezească curiozitatea. Lumea lor se mărgi-nește la a prinde un scaun în jurul cinei sau a fugi să apuce un loc pe partea bună a patului.

La clasa pregătitoare, pentru că la grădiniță nu au fost, multe lucruri îi uimesc. Ghiozdanul și lucrurile personale stârnesc un sentiment de mândrie. Sunt lucruri care le aparțin, lor, numai lor. Văd cărți în bibliotecă și jocuri pe raft, un adult le acordă atenție.

Cu toată bucuria de a veni la școală, ei se simt altfel. Sunt copleșiți de sarci-nile de elev. În clasă se folosesc prea multe cuvinte neînțelese, se face apel la prea multe cunoștințe din ciclul preșcolar. Nu pot repeta cuvinte mai lungi, nu disting sunetele care formează cuvântul. Nu se coordonează corect: numără în alt ritm decât în cel care lucrează la numărătoare. Și este solicitat să repete numărătoarea. Din nou.Și din nou.

Să fim înțeleși, acești elevi nu au acasă niciun sprijin. Nimeni nu îi întreabă ce au învățat, nimeni nu le răsfoiește caietele, nimeni nu le acordă sprijinul atât de necesar. Părinții nu știu nici unde este clasa în care învață copilul lor. Preocu-parea de căpătâi este supraviețuirea. Punct.

Bieții elevi ajung în clasa I. Indiferent de nivelul de cunoștințe. Și dansul păcătos reîncepe. Numerația de la 0 la 10 este foarte succint revăzută ( doar se cunoaște din anii anteriori!), adunările și scăderile în acest concentru la fel. Elementele grafice sunt reactualizate uluitor de repede și începe perioada abecedară. Dansul unor sunete greu de identificat și al unor litere cu forme de neînțeles îi amețește.

Și au fost promovați în clasa a II-a acești elevi, chiar dacă performanțele lor cereau altceva. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Ce s-a întâmplat? Ceea ce era previzibil. Copiii care nu au putut ține pasul când au primit cunoștințe cu lingurița au fost total neputincioși când li s-a predat cu polonicul ( pentru că ei aveau multe de recuperat!).

Cariera lor școlară a fost compromisă de cei care au legiferat astfel de năstruș-nicii. Dacă elevul nu cunoaște alfabetul cum să învețe la matematică, biologie, română etc? Cum să construiești o mansardă de lux pe o fundație de plastili-nă? Niciunul dintre elevii aflați în acestă situație nu a mai fost recuperat corespunzător. Au mai învățat să citească și să scrie, câte ceva despre nume-rele până la 1000 și adunarea și scăderea. Asta până în clasa a IV-a, cu eforturi imense din partea învățătorului. Să nu-i întrebați însă nimic altceva!

O alegere pentru adulți

Psihologii vorbesc despre stima de sine afectată a unui copil repetent. Stima de sine este afectată și atunci când copilul se vede mereu în urma colegilor. Răul este bine să fie smuls din rădăcină cât mai devreme. Dacă micuțul are păduchi nu mergem la farmacie să cumpărăm leacul necesar? Sau nu facem nimic ca să nu afectăm stima de sine? Lăsăm păduchii să se înmulțească, cine știe, poate dispar de la sine? Preferăm o luptă mult mai grea după ce păduchii au format legiuni?

Oamenii au uitat că eșecul poate fi cel mai mare învățător. Dacă îl lăsăm, eșecul ne poate arăta când și unde am greșit, ce trebuie să facem mai bine. Oamenii învață de multă vreme din greșeli, nu de ieri.

Cu această stimă de sine protejată exagerat ajungem să premiem toți atleții, nu numai primii trei clasați ( mediocritatea la putere!). Și în viața de zi cu zi trebuie să plătim doctori și zidari la fel, ca să nu afectăm stima de sine. Cum mai încurajăm ambiția și perseverența?

Când funcționa repetenția la clasa I copiii mai primeau o șansă. Am lucrat și eu cu asemenea elevi. Le-a fost mai ușor să recupereze în acest mod și au făcut-o aproape toți. Au înflorit văzând că pot și ei și încrederea în sine a cres-cut enorm. Repetenția la clasa I oferă un beneficiu enorm pe termen lung: smulge copii din brațele ratării. Dați-le și lor o șansă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*