Relatia profesor elev – necesitatea unei resetări

Relatia profesor elev – necesitatea unei resetări

Relatia profesor elev se bucură de mult interes și iscă dezbateri pasionate. Dacă nu toți suntem profesori, cel puțin fiecare dintre noi este sau a fost elev. Oricine poate atunci să contribuie la părerea generală asupra acestei relații speciale, de mare impact.  Presa oferă cu generozitate știri despre comportamente nepotrivite din partea cadrelor didactice sau a elevilor. Părinți revoltați blamează școala și aduc acuze profesorilor. Mai răsar timid medalii obținute de elevi eminenți la concursuri internaționale.  Dincolo de aceste extreme, cum ar trebui să funcționeze relatia profesor elev în aceste vremuri tulburi?

 Puțină teorie… pentru cine dorește acest lucru

Relația profesor elev este o legătură stabilită  în timpul activităților desfășurate pentru atingerea obiectivelor educaționale în interiorul școlii, dar și, uneori, în exterior. Relația presupune o fațetă formală, reglementată de legi și regulamente, direcționată spre atingerea performanței școlare. Profesorul aplică metode și folosește resurse pentru a implica elevul în procesul cunoașterii. Fațeta informală înmănunchează legăturile afective. Dacă acestea înseamnă încredere, respect, simpatie, războiul poate fi câștigat. Elevul poate fi îndrumat spre frumusețile lumii.

După modul în care profesorul își exercită rolul, între profesor și elev apar:

  1. relații de tip autoritar. Deciziile sunt luate în exclusivitate de către profesor. El distribuie sarcini, formează grupurile de elevi,  formulează aprecieri în stil propriu, se poziționează în centrul activității. Ironiile și cuvintele caustice se pot face uneori auzite în acest tip de relație. Elevii își manifestă frustrările și reacționează agresiv sau sunt apatici, fără inițiativă, fără reacție în fața poziției de forță a profesorului;
  2. relații de tip democratic. Profesorul oferă alternative, iar deciziile se iau în grup. Elevii sunt sprijiniți,  aprecierile profesorului sunt argumentate. Grupurile de lucru se constituie după placul elevilor. Sunt relații cordiale, în care elevii doresc să se afle în apropierea liderului, să dialogheze cu acesta despre aspecte din experiența lor de viață. Copiii sunt relaxați și implicați în activitate;
  3. relații de tip indiferent. Liderul seamănă mai mult cu un spectator.  Cele mai multe decizii sunt lăsate în seama clasei. Profesorul oferă unele materiale și lămuriri suplimentare, dar în rest este neimplicat. Nu formulează aprecieri asupra performanțelor sau comportamentului, nu intervine în activitatea grupului. În această situație, elevii devin confuzi. Lucrează cu eficiență scăzută și sunt nesiguri. Nu este exersată cooperarea dintre elevi și profesor.

Lucrurile nu sunt simple. Pe termen lung, relația democratică este mai potrivită, permițând libertatea exprimării personale. Pe termen scurt, atunci când există termene limită, relația autoritară este mai eficientă. Pentru școlarii mici este necesară o îndrumare motivantă, pentru adolescenți ar fi mai potrivit un stil democratic, cu un nivel de control redus.

Profesorul, adultul din relatia profesor elev

a) Profesorul ideal

Lista trăsăturilor care schițează portretul profesorului ideal este destul de lungă. Este motivul pentru care cei cei mai mulți profesori nu pot face altceva decât să se străduiască să se apropie de asemenea portret. Profesorul ideal trebuie:

  • să fie competent. Nu este suficient să fie stăpân pe specialitatea pe care o predă, este necesar să jongleze cunoștințele necesare pentru a-i învăța pe alții. Am întâlnit profesori care știau doar pentru ei și mi s-a părut întotdeauna că nu aveau ce căuta în fața elevilor oameni care nu se puteau face înțeleși;
  • să manifeste vocație. Sunt incluse aici capacitatea de a rezona cu dorințele și nevoile copiilor, de a se conecta la universul lor, responsabilitatea față de elevi și comunitate, credința în valorile umanității;
  • să fie spontan. Copiii pun adultul în situații inedite de foarte multe ori. Este important să găsești pe loc cel mai potrivit răspuns. Dacă nu-l găsești, mai bine să fii sincer și să le ceri răgazul de a te gândi mai bine sau de a te informa mai mult;
  • să fie creativ. Lecția trebuie concepută ținând cont de nivelul elevilor, de punctele tari ale profesorului, de resursele la îndemână, de dorințele și curiozitățile copiilor, de subiectul de tratat… Rutina nu stimulează pe nimeni;
  • să stabilească ușor conexiuni. Este vital să-i placă oamenii, mai ales copiii și tinerii, să comunice nuanțat și adecvat, să folosească rațional poziția de putere în care se află, să fie flexibil, să influențeze prin comportament și convingeri;
  • să aibă tact. Profesorul are nevoie de rezerve inepuizabile de răbdare și înțelegere, de stăpânire de sine. Trebuie să respecte pentru a fi respectat, să insufle elevilor stimă de sine, inițiativă, puterea de a visa;
  • să aibă capacitatea de a face față sănătos stresului. Munca la catedră este în topul meseriilor stresante, deci …. e nevoie de nervi tari.

Profesorul ideal seamănă cu un supererou.  Pentru oamenii obișnuiți care muncesc din greu la catedră și se consumă dăruind mai mult decât pare din afara clasei , acordă-le respectul tău!

b) Profesorul în carne și oase

Școala este un organ vital în metabolismul națiunii. Ea funcționează ca parte a unui întreg, societatea românească contemporană.  Când alte instituții ale statului funcționează îndoielnic, nu ar trebui să ne surprindă că educația reacționează la fel. Corpul profesoral este și el parte a națiunii noastre, cu bune și cu mai puțin bune. Ar fi nerealist să ne așteptăm ca dascălii să fie o categorie profesională de elită atunci când micile aranjamente și intruziunile politicului se interferează cu interesele educației.

Profesorul trebuie să corespundă din multe puncte de vedere.  Modul în care-și face datoria poate fi supervizat mai ales de un director nepărtinitor, apt să-și motiveze cu bunăvoință personalul. Atâta vreme cât consiliile de administrație sunt de cele mai multe ori formale sau dezinteresate, din păcate directorul nu prea răspunde în fața nimănui. Treaba merge cum vrea ea, nu cum ar trebui.

Relația cu părinții devine de foarte multe ori încordată pentru că aceștia au așteptări nerealiste din partea profesorului sau pentru că dascălul nu -și îndeplinește rolul conform statutului său. Și aici directorul ar putea fi o verigă importantă. Interesul școlii trebuie apărat și luate măsuri atunci când un dascăl se comportă neprofesionist. Să nu uităm însă că societatea nu face nimic pentru a ajuta un profesor atunci când acesta se simte copleșit de responsabilități, de stres. Dascălii nu beneficiază de servicii terapeutice gratuite care să-i sprijine în a-și păstra un tonus pozitiv după ani și ani de uzură psihică.

Nu pot fi trecuți cu vederea profesorii care muncesc, care oferă zilnic o parte din ființa lor copiilor care le sunt elevi. Și mulți elevi trec prin mâinile unui profesor. Respect dascălilor care înțeleg să fie intelectuali autentici, motoarele oricărei națiuni!

Dacă te gândești la un doctor, un avocat sau un dentist care ar avea la ușă 40 de oameni în același timp, fiecare dintre ei cu diferite nevoi, printre ei aflându-se și unii care nu sunt doriți și dau naștere la tot felul de probleme, iar doctorul, avocatul sau dentistul trebuind să îi trateze pe toți cu toată competența sa profesională timp de nouă luni, atunci poate că ai putea să îți dai seama ce înseamnă slujba de profesor„.- Donald D. Quinn

Elevul, un partener sau un executant?

Elevul este beneficiarul actului educativ. Pregătirea sa pentru viață ar trebui să fie prioritatea sistemului de educație. Elevii sunt bombardați cu informații din care mare parte vor fi uitate și neutilizate de-a lungul vieții. Interesele și curiozitățile lor sunt îngrădite de un sistem rigid, subfinanțat și fără viziune.   Disciplinele opționale sunt o încercare timidă de a ține cont de dorințele copiilor, dar de cele mai multe ori ele sunt alese pentru a completa catedrele profesorilor.

Copiii sunt victimele reclamelor care îi îndeamnă să cumpere obiecte de firmă,  să achiziționeze aparate tot mai performante. Psihoterapeutul Augusto Cury susține că acești copii au multe, dar nu sunt fericiți pentru că nu sunt învățați să gândească, ci să memoreze informații. Ei sunt obligați să frecventeze cursuri pentru care nu au niciun interes și nu sunt pregătiți să înfrunte eșecurile. De ce tocmai eșecurile? Pentru că sunt inevitabile, nu sunt ușor de gestionat și sunt cei mai buni profesori.

Copiii nu beneficiază de educarea caracterului într-o manieră consecventă și organizată. De acest lucru se ocupă părinții în măsura cunoștințelor și timpului dedicat copiilor lor. Și profesorii responsabili fac același lucru atunci când situația o cere sau timpul le permite. A-i ajuta pe cei năpăstuiți , a fi atent cu cei din jur, a prețui munca sunt cruciale pentru toți, indivizi și națiune. Aceste calități trebuie încurajate, altfel interesul personal  înlătură cu totul binele comun. O simțim pe pielea noastră!

Pentru a putea fi implicat în activitățile școlare, elevul trebuie să se simtă ascultat și respectat. Trebuie să se supună unor rigori și regulamente, trebuie să fie permanent sprijinit. E necesar să fie un partener în actul educativ, nu un executant fără libertate de exprimare și inițiativă. Nu ne dorim roboți, ci oameni care știu ce vor, dispuși să persevereze pentru a-și urma visul.

Relatia profesor elev – de ce schimbări ar avea nevoie?

Complexitatea relației este evidentă. Elevii sunt cu zecile în clasă, fiecare unic în felul său, fiecare cu o poveste proprie, cu necazuri și bucurii. Mulți copii trăiesc drama unei vieți la mare distanță de părinții care agonisesc în străinătate, drama neglijenței sau neputinței părinților de a le oferi atenție și afecțiune, minime condiții de trai. Forțați să muncească sau să îngrijească frați mai mici, educația trece de la sine pe un plan secund.

Sigur, nu toți elevii sunt traumatizați în acest fel. Dar este cert că mulți se izolează în fața calculatorului sau smartphone-ului și uită cum să comunice cu cei din jur.  Școala nu  este, din păcate, factorul de echilibru de care ar avea nevoie în viața lor. Profesorii stresați de programele încărcate și de birocrație, de presiunile din partea ministerului și a părinților care uneori caută noduri în papură nu au mereu timpul necesar pentru a se apropia de fiecare, pentru a afla cu ce probleme se confruntă, a căuta soluții. Unii nici nu știu sau nici nu vor.

Consilierii școlari sunt foarte puțini și nu au posibilități reale de a determina din timp necazurile lor și de a vorbi cu familia elevului, de a formula recomandări. Gândiți-vă, la o unitate școlară din Marea Britanie cu peste 1000 de elevi activează 42 de consilieri școlari. Evoluția psihică este monitorizată, copilul primește sprijin imediat, familia este implicată și ținută la curent.

Poate ar fi necesar un armistițiu.  Profesori, părinți și minister să se asculte cu adevărat și să se traseze odată acel drum care să conducă spre civilizație. Pare  un vis!

Profesorii au datoria de a crea un climat favorabil în clase. Au datoria de a deschide ochii copiilor asupra minunilor lumii! Relatia profesor elev are nevoie de mai puține obstacole de depășit.Dragi funcționari din minister, nu mai hărțuiți profesorii cu documente, dosare, caiete, procese verbale! Oferiți-le mai multă libertate în a corela programa cu nivelul clasei. Toată lumea are de câștigat!  Acordați încredere profesorilor care-și fac bine meseria, consiliați-i pe cei care au slăbiciuni, fiți fermi cu cei care nu și-au ales bine profesia! Politica aruncării pietrelor în profesori cu orice ocazie discreditează și demobilizează.

O poveste frumoasă despre relatia profesor elev

Scenariul filmului Jurnalul străzii este inspirat dintr-o poveste adevărată.

Erin Gruwell este o tânără profesoară de limba engleză la un liceu din Long Beach, California.  Între elevii săi există puternice tensiuni etnice întreținute de violențele dintre bandele de cartier. În primele ore profesoara este întâmpinată cu ostilitate.  Pusă în situații pe care nu și le imaginase până atunci, Erin caută soluții pentru a stabili o legătură afectivă cu adolescenții și a elimina conflictele dintre elevi. Ea află poveștile lor de viață citind jurnalele pe care copiii le scriu pentru ea. Realizează curând că au fost constrânși să se maturizeze trăind situații din cele mai dramatice: prieteni sau membri ai familiei care și-au pierdut viața în luptele de cartier, familii rămase fără adăpost, droguri care aduc distrugere etc.

Ea inventează un joc prin care-și pune elevii în situația de a se privi în ochi și a descoperi durerea și teama care se ascund acolo. Treptat Erin câștigă respectul și încrederea elevilor săi ascultându-i și fiindu-le aproape chiar și împotriva voinței lor.

O caricatură care circulă prin clasă și stârnește râsete atrage, într-o zi, atenția lui Erin. Ea descoperă opera unui elev  care ia în râs trăsăturile unui coleg de culoare, cu nas lat și buze pline.  Tânăra profesoară le împărtășește supărarea ei și le povestește despre holocaustul care a început la fel, cu caricaturi care ironizau trăsături rasiale. Ea află cu uimire că elevii săi nu știu nimic despre holocaust.

Erin organizează o excursie la Newport, la un muzeu dedicat holocaustului. Adolescenții se identifică cu suferințele evreilor și sunt impresionați mai ales de copiii care au murit fără să înțeleagă de ce sunt prigoniți. Ea organizează întâlniri cu supraviețuitori ai lagărelor naziste și le oferă cărți cu jurnalul Annei Frank. Elevii rezonează cu cartea și doresc să o întâlnească pe eroina din Olanda care a ascuns familia Annei în timpul războiului. Îndrumați de profesoară, copiii strâng banii necesari și o invită pe bătrâna doamnă Miep Gies la Long Beach. Întrevederea este emoționantă. Deși este privită cu admirație, bătrâna declară că nu este un erou, a făcut doar ce era corect să facă. O altă lecție de viață primesc copiii cu acest prilej. Ei învață că sunt singurii responsabili de destinul lor, că numai de ei depinde să facă ceea ce este corect.

Clasa îndrumată de Erin devine o clasă cu rezultate foarte bune. Elevii săi vor absolvi liceul și își vor croi un drum un viață cum altădată nici n-ar fi îndrăznit să viseze.

Concluzii

Relatia profesor elev poate schimba destine. Sigur, munca la clasă nu seamănă cu scenariul unui film. Nu putem cere profesorilor să renunțe la fericirea personală pentru a se dedica profesiei, așa cum a procedat Erin. Dar un adevăr rămâne. Un profesor adevărat poate inspira!

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *