De ce nervii profesorilor sunt pusi la grea incercare ( partea a II-a )

De ce nervii profesorilor sunt pusi la grea incercare ( partea a II-a )

Prima parte a articolului  De ce nervii profesorilor sunt pusi la grea incercare poate fi găsită aici.

b) Părinții

Nu pun la îndoială buna credință a părinților. Evident, fiecare luptă pentru binele copiilor săi, așa cum știe mai bine. Aspectul care testează cel mai mult răbdarea profesorilor este tocmai modul în care este perceput acest bine. Deși nu s-au aflat niciodată la catedră, unii dintre părinți dau indicații și așteaptă păstrarea unui loc privilegiat pentru copilul lor în colectivul clasei. Ei sunt atenți la statutul unui singur elev uitând că un cadru didactic trebuie să aibă în vedere statutul tuturor elevilor din clasă. În aceste condiții se mai miră cineva că profesorul este „incompetent”?

Iată aici câteva atitudini greșite ale părinților:

cred că educația copilului este responsabilitatea exclusivă a dascălului. În cele câteva ore pe care copilul le petrece la școală profesorul ar trebui să-și învețe elevii o mulțime de lucruri care țin de o minimă civilizație. În viziunea acestor părinți, profesorul are abilitatea ieșită din comun de a le induce instantaneu comportamentul dorit. Adică, dacă tatăl s-a amuzat învățându-și copilul să înjure la vârste fragede, ce mare lucru să-l educe mai bine profesorul? ;

desconsideră școala. Părinții nu sunt preocupați de activitatea școlară a celor mici sau chiar se întreabă cu glas tare ce nevoie au de ea. Nu participă nici la ședințele cu părinții pentru că au alte lucruri mai bune de făcut. Urmările? Elevul uită acasă caietele în mod repetat, întârzie frecvent, se îmbracă într-un mod nepotrivit, sunt impertinenți etc. Apatia părintelui sau toleranța excesivă ajută copilul să creadă că școala este doar o neplăcere trecătoare;

nu sunt conștienți de puterea exemplului. Părinți care nu pun niciodată mâna pe o carte se miră, plini de candoare, de ce fiul lor procedează la fel. Părinți agresivi fac circ când sunt chemați la școală pentru violențele comise de mezinul familiei. Cum, așa îl învață la școală?;

își învață copiii să creadă că sunt centrul universului. Există copii care acasă nu sunt solicitați să-și strângă jucăriile sau li se aduce la pat cina ca să nu se obosească prea tare. Ba scriu pe pereți și sunt lăudați pentru asta. Când ajung la școală acești copii se așteaptă ca profesorul să procedeze la fel.  Adică profesorul să-i scrie în caiet (să nu trudească prea mult!) și să rezolve exerciții numai când el, copilul, are dispoziția necesară. Când este mustrat pentru că a aruncat pe geam penarul colegului este indignat și-și apelează părinții… Părinții care vin mâncând pământul și fac scandal pe seama profesorilor care, în opinia lor, nu știu ce au de făcut;

asistă indiferenți cum copiii își însușesc valori îndoielnice. Vedetele de doi bani promovate în media le demonstrează tinerilor că pot avea un trai bun fără să transpire la școală. Ce contează că X învecinează Germania cu România? Toaletele pe care și le permite și mașina pe care o conduce transformă scandalurile sale în spectacol de bun gust.

c) Psihologii

Psihologii pot da o mână serioasă de ajutor implicându-se în problematica emoțională a copiilor, dar și a profesorilor.  Aflăm în permanență cum elevii pot fi/sunt afectați de comportamentul neortodox al unor profesori. Eu însămi am avut de suportat în perioada liceului o profesoară abuzivă. Pe atunci vocea elevilor și a părinților se putea face mai greu auzită. Nu a fost ușor și nici corect.

Tot corect este ca psihologii să studieze și situația în care se află profesorii, pentru că în acest fel se pot preveni multe situații neplăcute. Profesorii sunt oameni și ei, cu calități și defecte. Practică una din cele mai stresante și mai nobile meserii din lume. Un motiv în plus să nu-i condamnăm fără să încercăm măcar să-i ascultăm și ajutăm.

Dacă psihologii sunt interesați să intervină în mod constructiv pot lua în considerare următoarele:

profesorul relaționează simultan cu zeci de elevi. Nicio asemănare cu relația dintre psiholog și pacient. Lecția trebuie predată, timpul este limitat, posibilitățile de a cunoaște foarte bine fiecare elev sunt, și ele, restrânse. În sistemul public există un număr infim de consilieri școlari. Cadrul didactic trebuie să se zbată de unul singur cu elevi cu tulburări de comportament, elevi cu autism și alte nevoi speciale, părinți nevrotici etc. Nu există nicio procedură prin care elevii de nedomolit să fie supravegheați undeva în școală, în afara clasei. Dacă un copil începe să urle pentru că așa vrea el și așa face și acasă, lecția trebuie întreruptă la un moment dat. Primează problemele celui în cauză, nu interesul celorlați de a învăța. De care să se ocupe mai întâi profesorul? ;

profesorului i se cer competențe pentru care nu este pregătit. Problemele unei educații care încearcă să țină pasul cu timpul trebuie rezolvate cu resurse asemănătoare începutului de secol 19.  Problemele emoționale ale copiilor nu pot fi rezolvate de către persoane care posedă, în special, noțiunile de psihologie implicate în procesul didactic. Aceste necazuri afectează performanțele elevului, dar nu profesorul este cel care poate interveni mai eficient în aceste situații. Iată locul foarte oportun pentru psihologi;

probleme emoționale au și profesorii. Ei înșiși pot avea nevoie de o contragreutate la stresul căruia îi țin piept zilnic. Au apărut idei care afirmă că activitatea lor trebuie monitorizată permanent cu ajutorul camerelor de filmat. Faină treabă, dar asta adaugă un stres în plus. Să te simți mereu sub lupă nu poate fi plăcut. Orice gest sau modulație a vocii pot fi oricând disecate și interpretate în fel și chip. Poate instalarea unor geamuri la ușile claselor ar rezolva problema. Oricine trece pe-acolo poate arunca un ochi la ce se întâmplă în clasă fără să deranjeze prea mult.

Alte idei afirmă că profesorii trebuie evaluați psihologic semestrial sau lunar. OK, dar să plătească ministerul, nu profesorii, așa cum se întâmplă acum.  Iar pe lângă evaluare de ce nu ar beneficia și de terapie atunci când este cazul? Decât să aruncăm deoparte oameni pregătiți și cu experiență, mai bine să li se acorde asistența minimă necesară. Prevenția este mai inteligentă!

d) …Și alții complică sarcina profesorilor

Părerile aruncate de unii politicieni sau jurnaliști denotă o crasă necunoaștere a meseriei de profesor.  De exemplu, un deputat afirmă semeț că violența din școală poate fi eliminată prin efortul educatorilor. Doar atât au înțeles despre școală? Exemplul profesorului nu este suficient. Dacă acasă ești abuzat, vezi scandalagii pe stradă nederanjați de autorități, scandalagii ridicați la rang de vedete TV, cine poate trăi cu impresia că școala mai poate fi un sanctuar?

Numai bine!

 

One Comment

  1. Ce spuneti cand esti sunat de viceprimarul comunei ca sa schimbi locul elevei din clasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *