Perlele elevilor 2018

Perlele elevilor sunt de multe ori spumoase. Iată câteva din perlele colecționate în vara lui 2018.

„Textul nu are idei secundare. Toate sunt super principale şi îmi e jenă să aleg”.

„Sensul cuvântului crengi e boscheţi”.

„În “de-acolo” cratima a fost folosită degeaba. Putem folosi liniuţa când ne grăbim, dar numai când foarte tare”.

„Nu am fost într-o cetate, dar voi povesti o întâmplare dintr-o staţiune all incusive, adică tot inclusiv”.

„Poate poetul a vrut să impresioneze dar nu prea ia ieşit, asta întâlneşti numai pe scenă când actorii joacă şi spectatorii se uită la ei.”

„Cătălin şi Cătălina şi-o trăgeau în spaţiul rustic aşa mai dă iubire eminesciană.”

„Închei acest eseu la Eminescu spunând şi accentuând că este cea mai marfă poezie citită până în 2018, ia face trecerea de la o perioadă agitată din viaţa noastră la linişte, la calm”

„În ciuda mucegaiului din volum și din titlul primei poezii, Arghezi scrie mereu versuri pe pereți, să nu uite că este poet. Așezat într-un colț de celulă, poetul zgârie pereții cu versuri, când cu unghia de înger, când cu unghia de diavol, când a obosit.”

„Țăranii dădeau din bici la vite și vorbeau, iar Arghezi i-a auzit și a făcut cuvinte potrivite din vorbele lor de la țară.”

„Poetul nu lovește Coloana de Minuni al lumii că e om bun și are milă de ele”

„Blaga susține că el nu ucide cu mintea sa isteață tainele lumii, căci el iubește tot ce mișcă ori stă, chiar și mormintele.”

„În lumina Soarelui, minunile lumii strălucesc, dar, în lumina lunii, ele se micșorează și poetul nu le mai vede, dar strigă disperat după ele”.

Poezia spune povestea unui rege care se iubea cu o laponeză pe nume Enicer.

„Nu e nimic mai romantic decât să te bagi în mijlocul câmpului seara şi să scrii despre el, aşa cum a făcut Tudor Arghezi.”

Arghezi ne convinge în cele patru stofe că florile mucegăite ne pot îmbogăţi viaţa, la fel ca multe lucruri mizerabile- de exemplu, reciclarea.”

Poetul a făcut eforturi supraomeneşti ca să scrie pe pereţi, chiar dacă i s-au tocit unghiile şi n-au mai crescut.”

Autorul e plin de nervi pe revista Lumea Turistică, pentru că îi face multe apropouri să plece şi el nu poate.”

„Scriitorul stătea cu burta la soare la Brăila, când a venit un francez şi i-a spus că în oraş locuieşte domnul Panait Istrati, o vedetă locală.”

„Oamenii nu pot aprecia farmecul locului, dacă îi umple de spume şoselele, gunoaiele şi preţurile mari. Este experienţa mea personală şi a prietenilor mei care au maşină.”

„N-am nici opinie, nici concluzii, pentru că nu ştiu ce înseamnă “pertinente”. ”

„Scriitorul îşi mai nota treburi în paranteză pentru că acum o sută de ani nu avea rimainder pe telefonul fix. Scria literele strâmbe ca să nu confunde cu restul textului.”

„Mihai Eminescu pictează tablouri pe hârtie poetică.”

„Poetul face figuri interesante, pentru că asta îl atrage pe cititor.”

„Poetul nostru internaţional Mihai Eminescu a folosit toate combinaţiile de rime. Unele sunt crucise, restul împerecheate şi întortocheate.”

„Copiii vor să-şi lase mâncarea pentru că aveau la ei ouă fierte şi ceapă, care probabil s-au împuţit şi au atras sălbăticiunile pădurii, comoara noastră naţională, Moş Martin.”

„Personajele vor să îşi lase mâncarea de frică să nu-i trosnească ursul.”

„Oamenii s-au gândit să facă pe morţii sau să se caţere într-un copac, pentru că nu puteau să le facă pe amândouă.”

„Copiii au zis că mai bine să dea ursului mâncarea, decât să îi dea trupurile lor. Din păcate, aveau numai două patee, iar urşii mănâncă mult.”

„Cuvântul “auriu” s-a format dintr-un material preţios, doar că a ieşit o tinichea.”

„Cuvântul des nu s-a format. Aşa e el. Îl găsim în dicţionar.”

„În cetatea Ierusalim sunt multe babe şi călugări cu barbă. Eu am fost în pantaloni scurţi.”

„Locuitorii cetăţii Tomis, adică Constanța, se numesc cetăţeni. Acolo mergem noi an de an.”