Când parintii se opun educatiei scolare

Profesorul este apostrofat în prezent pentru toate necazurile elevilor. Dacă elevul este violent, profesorul precis nu se poartă adecvat. Dacă elevul nu vine cu drag la școală, pac! ..profesorul este căpcăunul de serviciu. Dacă elevul se droghează…păi da, iar nu-și face profesorul datoria! Oare numai profesorul deține toată vinovăția din lume? Crede cineva că nu există consecințe atunci când parintii se opun educatiei scolare din motive imaginate?

Există părinți care așteaptă ca școala să fie un substitut al lor

Tehnologia ne face viața mai ușoară sau plăcută. Rufele se spală și uscă în moduri tot mai performante, ne deplasăm mai repede și mai ușor, comunicăm la orice distanță, roboții ne scutesc de muncile riscante…Și totuși, nu s-a născocit încă acea minune care să preia sarcinile părintești.

Acaparați de ritmul alert al vieții, de neștiință sau comoditate, unii părinți încearcă să culpabilizeze școala pentru eșecurile lor. Nu-i vorbă, școala nu este nici pe departe construită de îngeri. Cusururile sale multe pun pe jar oamenii de bună credință. A aștepta însă ca școala să-și asume (chiar și parțial!) misiunea părintelui este naiv sau iresponsabil.

Am prea des ocazia să aud părinți care formulează scuze de genul: nu am răbdare să lucrez cu copilul, nu am timp să mă ocup de el, nu mă ascultă, nu am putut să vin la ședința cu părinții etc. Pe când profesorul trebuie să descopere noi resurse de răbdare și putere mentală odată cu trecerea anilor, părintele renunță relativ ușor la privilegiile sale.

De ce este necesară educația de acasă

Acasă nu este numai locul în care copilul învață mersul biped, să articuleze primele cuvinte sau să descopere culorile din jurul său. Acasă nu înseamnă numai un acoperiș deasupra capului și bucate pe masă. Acasă este locul în care-ți este inima. spune Pliniu cel Bătrân. Scurt și foarte cuprinzător!

Acasă este locul în care copilul descoperă lumea, învață să o privească după exemplul părinților săi. Părintele este cel care poate oferi siguranța emoțională, stabilitatea și respectul de sine de care are nevoie copilul, atât timp cât are nevoie de ele. Modelul părinților este cel mai ușor de urmat pentru că este cel mai evident, dar este și modelul dublat de o afecțiune solidă.

Dacă în căminul său domnește dezordinea, aceasta devine pentru el o stare firească a lucrurilor. Spațiile organizate și ordonate îi vor părea ciudate. Dacă acasă tata se răstește la ceilalți membrii ai familiei, acest mod de a comunica devine un element firesc al normalității.

Până la integrarea școlară copilul trebuie să capete anumite obișnuințe în familie. De ce? Pentru că acolo apar momentele și ocaziile potrivite și pentru că este mai ușor să înveți la timp. Strânsul jucăriilor, de exemplu, poate deveni obișnuință dacă încurajăm copilul să le așeze pe raftul lor de la vârste cât mai fragede. Dacă-l lăsăm s-o privească pe mama cum face ordine după el, la fel va face și la grădiniță sau clasa pregătitoare. Va considera de la sine înțeles ca alții să strângă în locul lui.

Sau, dacă învață de la părinții săi că pe stradă nu putem face orice ne trece prin cap, regulile de circulație predate la școală și exersate în rarele deplasări cu clasa ajung mai ușor automatisme.

Astfel, până la 6 ani copilul trebuie să deprindă mai multe lucruri utile pentru sine și colectivul clasei: cum să se îmbrace, cum și când să se spele pe mâini, să pună lucrurile la locul lor, care sunt regulile socializării civilizate, cum să împartă cu alții, cum să mănânce frumos, ce decizii poate lua de unul singur etc.

La ce ne putem aștepta când parintii se opun educatiei scolare

Educația de acasă nu încremenește odată cu debutul școlarității. Este unul din motivele pentru care este foarte indicat ca profesorul și părinții să cultive o relație bazată pe încredere și respect. Pe lângă multe alte informații primite din partea cadrului didactic, părinții pot afla cum își pot sprijini copilul pentru a menține un parcurs sănătos al dezvoltării sale.

Credința că bunul plac al unui părinte poate revoluționa disciplina și programul școlar este riscantă. Elevul este pus, chiar de familia sa, în situații neplăcute. Să detaliez!

Există elevi în clasa pregătitoare care așteaptă să fie îmbrăcați de doamna învățătoare în momentul plecării de la cursuri sau așteaptă ca aceeași doamnă să facă ordine pe măsuța lor. Ceilalți elevi se uită lung, unii mai și râd pe sub mustață. Explicația copilului răsfățat e simplă și inocentă: așa se procedează acasă. Explicația părinților: să nu se obosească copiii (????).

Elevi obișnuiți să lucreze tema doar sub stricta supraveghere a părintelui sufocă învățătorul cu întrebări inutile și cereri insistente de a fi asigurat foarte des că rezolvă corect sarcina primită. Întoarcerea filei caietului, de pildă, necesită confirmări din partea colegului de bancă și, inevitabil, din partea învățătoarei. Din două în două bastonașe solicită avizul adultului. Învățătorul e strivit de atâtea solicitări… Și exemplele pot continua.

Când parintii se opun educatiei scolare fără motive solide, cei afectați sunt chiar copiii dumnealor. Un copil care bate din picior când doamna refuză să-i copieze în caiet exercițiul de pe tablă își asigură de unul singur o poziție cu moț. Când nu știe să împartă cu nimeni jucării sau jocuri, când face o criză pentru că a fost învins la o întrecere sportivă, când folosește un limbaj nepotrivit, copilul se poziționează antagonic față de toți ceilalți. Cine este de vină dacă elevii nu-l acceptă cu ușurință printre ei? Doamna învățătoare, evident!

La o vizită rapidă în clasă, o mamă declara cu glas răspicat că nu are copilul ei nevoie de atâta școală. Cu toate acestea se mira cum de nu este un elev mai bun. Alo! Ce să mai creadă copilul când i se transmit de acasă mesaje atât de contradictorii?

Fără supărare, profesorii nu pot face minuni de unii singuri. Specialiștii din școli lipsesc aproape cu desăvârșire (psihologi școlari, medici, logopezi, kinetoterapeuți, profesori de sprijin, îndrăznesc să spun chiar și paznici). Statul nu ridică un deget pentru întreținerea sănătății mentale a cadrelor didactice deși recunoaște stresul psihic deosebit la care sunt supuși.

O clasă întreagă nu poate fi subordonată capriciilor vreunui elev egocentrist sau vreunui părinte cu opinii revoluționare. Dacă un părinte nu este de acord cu hainele mulate purtate în prezent de fetițe, profesorul nu poate interzice ceea ce regulamentul nu sancționează. Dacă elevul nu are chef să lucreze la tablă, nimeni nu poate aștepta să se răzgândească. Este invitat un alt elev.

Dacă părinții așteaptă ca bagheta magică a profesorului să țină loc de sprijin din partea familiei sau ca școala să funcționeze după criteriile stabilite acasă, stabilesc propriului lor copil un dezavantaj solid. Când parintii se opun educatiei scolare ar fi bine să dialogheze mai întâi, să înțeleagă mai bine contextul.

Numai bine!

Articole pe tema educației de acasă aici ,aici și aici.

, , ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *