Parintii care sunt eroi pentru copilul lor

Parintii nu sunt eroi pentru că au puteri supranaturale. Nu au puteri telechinetice și nu se teleportează la distanțe mari. Parintii care sunt eroi își câștigă iubirea, admirația și respectul copilului lor. În buzunarul lor nu găsești altceva decât un set de principii de bun-simț, dăruire și multă dragoste.

Profunzimea legăturii afective dintre parinti și copil

Viața poate fi asemănată unei călătorii cu vaporul. Începe dintr-un punct foarte bine definit și are un punct terminus. De la plecare și până la destinație ai parte de ape calme, de furtuni și cer mohorât, valuri puternice și soare la orizont. Nu ai timp să te plictisești.

Pe parcursul călătoriei legi prietenii, râzi, plângi, înveți, respiri și privești măreția naturii. Câtă bucurie ai mai simți dacă pe vapor nu ar exista veste de salvare? Acele veste îți oferă siguranță și adăpost. În viața reală acele veste de salvare sunt parintii.

Părinții sunt sau ar trebuie să îi fie mereu aproape copilului lor câtă vreme se află pe acest pământ. Nevoia de iubire, căldură, stabilitate, îndrumare găsește împlinire în brațele parintilor. Ei, doar ei, sunt o prezență consecventă în călătoria lor prin viață.

Parintii pot să alunge tristețea sau monstruleții de sub pat. Parintii pot să trăiască împreună cu ei victoria primei zile fără scutec sau a primei iubiri împărtășite. Ceilalți, persoanele cu care se intersectează la un moment dat în viața lor, sunt doar prezențe pasagere: colegii, prietenii, profesorii, vecinii etc.

Un text relevant

Lectura era, înainte de 1989, un mijloc popular de divertisment. În absența desenelor animate, a emisiunilor și filmelor pentru copii, a măriei sale internetul și jocurilor extrem de diversificate de azi, micii cetățeni din trecut dedicau mai mult timp cititului.

Dacă astăzi lectura este parte integrantă a sintagmei lectură obligatorie, în vremea copilăriei mele (în anii 70) vizita la biblioteca municipală constituia o plăcere. Din proprie voință și curiozitate exploram rafturile cu cărți pentru copii. Și nerăbdarea îmi era mereu răsplătită.

Fețe vesele sau triste, animale în ipostaze umane sau nu, peisaje încântătoare dezvăluiau o altă lume, o lume a tuturor posibilităților. Și nu numai mie. Nu eram niciodată singură în secțiunea dedicată celor mici. Alți pici scotoceau și ei, răsfoiau și se grăbeau spre casă cu micile comori temporar aflate în posesia personală.

Într-o astfel de incursiune am descoperit Cuore, inimă de copil, de Edmondo de Amicis. Textele sunt pline de sensibilitate și frumoase, dar niciunul nu mi-a rămas la inimă ca „De la Apenini până la Anzi”. Ca un copil puternic atașat de părinții săi, rezonez profund la povestea lui Marco, micul italian care a traversat oceanul și a trecut prin multe peripeții pentru a-și revedea mama.

Textul ilustrează în felul său drama copilului nevoit să trăiască departe de unul dintre părinții săi. Ce calvar trăiesc oare copiii de azi, abandonați de ambii părinți și lăsați în grija bunicilor neputincioși sau a rudelor îndepărtate?

Parintii care sunt eroi și trusa lor

A fi părinte nu este ușor, iată un adevăr vechi de când lumea. Creșterea fiecărui copil este o continuă provocare și un prilej de continuă maturizare pentru adult. Dar câte recompense de neprețuit primești atunci când te străduiești să fii un părinte bun!

Nu există o rețetă infailibilă pentru că suntem foarte diferiți, avem experiențe de viață diferite. Există însă câteva principii generale care ne pot ghida.

Petrece cât mai mult timp alături de copilul tău. Este cel mai bun mod de a-i arăta cât de mult îl iubești. Nu câte mașinuțe sau păpuși i-ai cumpărat contează, ci cum vă jucați împreună cu ele.

Iubește-l pentru ceea ce este, nu pentru ce vrei tu să fie. Așa cum nu există părinți perfecți, nici copil perfect nu există. Demonstrează-i copilului tău că îl iubești și atunci când nu are aceleași aptitudini pentru matematică așa cum ai tu.

Ajută-l să afle că nu ești o persoană perfectă. Povestește-i despre reușitele și insuccesele tale, despre modul în care ai gestionat bucuriile sau frustrările din viață sau cum ai fost sprijinit de familie. Demonstrează-i în acest fel copilului tău că nu trebuie să ascundă lucruri importante din propria sa viață. Asta îl va încuraja să ți se confeseze sau să îți ceară un sfat.

Ascultă-l întotdeauna cu mare atenție și răbdare. Arată-i că ești mereu alături de el, că ți se poate adresa oricând cu mare încredere. Poate fi nevoie să descoperi noi resurse de răbdare, să amâni alte chestiuni, dar câștigi un capital fabulos, unul inaccesibil dacă îți vezi copilul numai după ce adoarme sau de sărbători.

Nu uita că ești parintele său, nu vechiul amic. Sunt prilejuri în care este nevoie să fii ferm. Fii foarte atent la limbajul folosit și explică-i de ce nu ești de acord cu un anumit lucru. Dacă nu-i permiți să participe la o petrecere între adolescenți, nu este suficient să-l refuzi fără niciun argument. Explică-i motivele pentru care ai fi mult mai liniștit/ liniștită dacă părinții sărbătoritului ar fi prezenți la petrecere.

Fă numai acele promisiuni pe care ești capabil/ capabilă să le duci la îndeplinire. Oferă valoare cuvintelor tale dacă vrei să fie respectate de copilul tău. Dacă nu poți să te ții de cuvânt, explică motivele pe înțelesul lui.

Educă-l oferind propriul tău exemplu. Faptele sunt mult mai grăitoare decât cuvintele. Nu predicile îl ajută să înțeleagă cum să-și arate respectul față de cei din jur, ci modul în care tu te comporți cu persoanele din aproprierea ta.

De maximă importanță în ziua de azi, nu-ți proteja excesiv copilul. Viața nu-l va primi cu brațele deschise și nu-l va așeza pe o saltea de puf. Încurajează-l să ajute prin casă cu ce poate, să muncească pentru a-și atinge un țel, să nu renunțe. Oferă-i exemplele unor persoane cunoscute, spune-i povești din care să poată desprinde mesajul dorit.

Câteva cuvinte de spirit

Despre parintii care sunt eroi pentru copilul lor se pot spune foarte multe. Mă rezum la a cita aici cuvintele excepționale ale unor personalități.

„Copiii tăi au nevoie cel mai mult să-i iubești pentru ceea ce sunt, nu să-ți dedici tot timpul pentru a-i corecta.” –Bill Ayers

„Iubirea unui părinte este întreagă, indiferent de câte ori este împărțită.”-Robert Brault

Părinții sunt modelele de bază pentru copii. Fiecare cuvânt, mișcare și acțiune au un efect.”-Bob Keeshan

Eroii mei sunt și au fost părinții mei. Nu am văzut pe nimeni altcineva drept eroii mei.” –Michael Jordan

„Părinții erau singurii obligați să te iubească. De la restul lumii trebuia să câștigi iubirea.”-Ann Brashares

Cel mai important lucru pe care părinții îi pot învăța pe copiii lor este cum să se descurce fără ei.”-Frank A. Clark

Numai bine!

Bibliografie: Putem crește copii buni într-o lume negativă!Zig Ziglar

Părinți străluciți, profesori fascinanți- Augusto Cury

, ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *