O părere greșită despre clasa pregătitoare

S-a promovat ideea că prima clasă a ciclului primar este o perioadă de acomodare cu viața școlii, după cum ne face cunoscut chiar site-ul oficial al Ministerului Educației. Dacă mă întrebi pe mine, sunt doar parțial de acord cu această afirmație.  Ceea ce contează însă este faptul că există părinți care și-au format o părere greșită despre clasa pregătitoare… Din păcate, această idee are urmări.

De ce este clasa pregătitoare diferită de celelalte clase

Sunt mai multe aspecte care oferă o tușă exotică acestei clase care este denumită clasă pregătitoare, în niciun caz clasa zero. Titulatura de clasă zero este doar o eroare jurnalistică cu priză la public. Așa a fost lansată în media, așa a rămas încă pentru o parte importantă a publicului.

Clasa pregătitoare are trăsături distincte:

  • lecția în sine durează numai 35 de minute, în principal pentru a-i menaja pe cei mici. Până la epuizarea celor 50 de minute semnalate de clopoțel, învățătorul organizează activități relaxante;
  • elevii nu primesc teme sau, cel puțin, așa spun directivele;
  • nu există manuale pentru elevii din clasa pregătitoare;
  • predomină activitățile de învățare sub formă de joc sau exerciții-joc;
  • elevii sunt promovați indiferent de rezultatele obținute, lucru întâlnit și la clasa I;
  • elevii nu sunt evaluați cu calificative. Acest ultim aspect este cel mai vizibil acelor părinți care și-au format o părere greșită despre clasa pregătitoare. Anume aceea că prezența la cursuri nu este obligatorie pentru că această clasă este doar o punte de legătură între grădiniță și școală.

De ce afirm că unii părinți și-au format o părere greșită despre clasa pregătitoare

Păi, dacă elevul nu primește calificative și este promovat fără nicio legătură cu performanțele sale, înseamnă că nu se învață prea multe lucruri importante în această clasă. Doar de asta îi și spune pregătitoare! Adevărata școală începe din clasa I! Iată cam ce gândesc unii părinți. Mare eroare!

Activitățile de comunicare în limba română și cele de matematică din clasa pregătitoare sunt cruciale pentru succesul copilului în clasa I și chiar în clasele mai mari. Programa este construită pornind de la ideea că orice elev a dobândit competențele specifice clasei pregătitoare, aspect de basm din gândirea decidenților în educație.

De pildă, în clasa I se trece vijelios peste numerele naturale din concentrul 0 -31 și operații de adunare și scădere în același concentru. Nu mai stă nimeni, nene, să predea cu lingurița. Se merge cu polonicul pentru că aceste lucruri se consideră deja știute, exersate și lucrate în toate felurile cu un an înainte. Se folosește polonicul pentru că altfel nu există șanse de a parcurge toate conținuturile.

Un alt exemplu. Mai elocvent. În clasa pregătitoare copiii scriu poticnit sau mai puțin poticnit acele elemente grafice necesare învățării scrierii literelor de mână. În clasa I aceste elemente (liniuțe verticale, orizontale, ovale, semiovale, nodulețe etc) sunt actualizate într-un timp extrem de scurt, vorbim aici de 1-2 săptămâni. Elevii care n-au frecventat cu seriozitate clasa pregătitoare sunt bulversați.

În clasa pregătitoare se pun bazele deprinderii de a citi. Se dezvoltă capacitatea de a distinge sunetele și silabele din care sunt formate cuvintele, de a citi cuvinte și propoziții. Astfel, în clasa I elevul este deja capabil să citească cu relativă ușurință texte și să rezolve sarcini mai complexe și mai atractive decât ar fi fost posibil înainte (cum ar fi careurile de cuvinte, jocurile de vocabular).

De ce trebuie tratată cu seriozitate clasa pregătitoare de către părinți

Prima clasă a ciclului primar este extrem de importantă, în ciuda denumirii sale care poate sugera altceva. Această clasă nu pregătește pentru școală, ci este școală în toată regula. Nu există cataloage cu calificative și nici carnete de școlar, dar tot ce se învață la cursuri este extrem de serios. Practic, pentru acel elev care dintr-un motiv sau altul nu atinge performanțele minime cerute, clasa I devine un dezastru iminent.

Copilul se trezește în mijlocul unui iureș de informații și sarcini căruia nu-i poate face față. Să spunem că el vede în jurul lui colegi care demonstrează deja înțelegerea unui text pe când el încă silabisește primele rânduri și pricepe prea puțin din ele.

Cei care stau mai mult prin birouri și au pierdut legătura cu realitatea consideră că cititul sau socotitul sunt simple. Normal, ei le-au deprins cu ceva vreme în urmă și le stăpânesc, evident, foarte bine. Ei ignoră faptul că nu toți copiii se nasc cu un coeficient înalt de inteligență, nu toți cresc într-un mediu favorabil educației, nu toți trăiesc copilării fericite și au jucării sofisticate, nu toți au părinții aproape ca să-i aline și să-i sprijine.

Programa actuală nu respectă ritmul natural de învățare al multor elevi. Această programă școlară sau curriculum pe numele său mai pretențios ( aceeași Mărie cu altă pălărie!) are menirea de a-i trage cu forța pe toți după capacitățile și nivelul unor elevi de elită sau cel puțin peste medie. Ar vrea, dar nu se poate! Cu alte cuvinte, programa nu este potrivită unui învățământ de masă. Dacă vreun elev nu face față, ghici cine este arătat cu degetul? Evident, învățătorul. Cine are însă cel mai mult de suferit? Ei da, elevul.

O părere greșită despre clasa pregătitoare – concluzii

Om bun, dacă dorești să oferi o șansă copilului tău, te rog să ai în vedere că prezența la cursuri este vitală! Vacanțele prelungite, capriciile satisfăcute sau apatia părintească nu le oferă îndemnul potrivit. Găsește cuvintele care să-i mobilizeze să meargă la culcare la o oră decentă! Ascultă-le cu răbdare povestirile despre micile eșecuri sau micile victorii școlare! Învață-i de pe acum valoarea cuvântului responsabilitate! A considera că învățătorul trebuie să preia și sarcini părintești este profund incorect și dăunător!

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *