Motivatia invatarii este asemenea unui căluț de rasă

Motivatia invatarii este asemenea unui căluț de rasă

Ce este motivatia invatarii?

Deși nu auzim prea des că ar fi „cool” să înveți, mulți elevi frecventează totuși școala (fiecare după rigorile proprii!). Se aud tot mai răsunător voci care susțin că o instruire în sânul familiei ar putea fi mai eficientă decât cea oferită în interiorul școlii. Ce îi îndeamnă atunci să depună efort pentru sarcini școlare dintre cele mai variate? Acest ceva nu poate fi decât  motivatia invatarii.

O ilustrare extremă a motivatiei este situația fetelor din Pakistan. Nici o asemănare, desigur, cu starea de fapt din România. Un impresionant documentar al televiziunii naționale sensibiliza opinia publică oferind imagini și mărturii din acest colț de lume. În decembrie 2008, talibanii din valea Swat le-au interzis fetelor să meargă la școală.  Cu toate că erau în pericol de a fi ucise, iar școlile aruncate în aer, de atunci multe dintre ele au înfruntat în continuare pericolul gloanțelor și al bombelor pentru a beneficia de educatie. Pentru ele, motivatia invatarii a devenit atât de puternică încât au ales să nu se lase descurajate de nicio amenințare.

De ce se insistă pe această temă?

Motivatia invatarii este acel cal putere care dă energie elevilor să obțină ce și-au propus: medalii la olimpiadele internaționale, rezultate de trecere la unele discipline, curiozitate satisfăcută, notele mari care aduc recompense din partea părinților, admiterea la un liceu cu renume etc. Practic, este strâns legată de performanța școlară. Dacă profesorii și părinții sunt preocupați de reușita școlară, motivatia trebuie permanent încurajată.

Într-un mod amuzant, Zig Ziglar afirmă: „Oamenii spun adesea că motivația nu durează prea mult, ei bine, nici baia, de aceea este recomandată zilnic.”  Iată, ca și baia, stimularea zilnică a motivatiei este „un rău necesar”. Pentru a fi întreținută este însă nevoie să o privim realist. Cercetările efectuate pe această temă  furnizează informații prețioase, dar este necesar să putem privi și dincolo de statistici.

A fi sau a nu fi motivat

Nu sunt greu de deosebit, motiv pentru care oricine realizează cu ușurință cărei categorii aparține un elev. Comparația acestor „Feți Frumoși și căpcăuni  școlari” ne ajută să înțelegem,  o dată în plus, de ce este motivatia un subiect atât de dezbătut.

Elevul motivat participă la cursuri, își face temele, în timpul lecției rezolvă sarcini, pune întrebări, adică transpiră. Se pregătește temeinic pentru teste, teze, examene, își ascultă profesorul. În general, acest elev se încadrează în tiparul dorit de comunitate.

Elevul nemotivat chiulește fără mustrări de conștiință, nu depune eforturi pentru a se pregăti în vreun fel. Folosește mobilul pentru a naviga pe internet în timpul orelor ( cum altfel!), iar neuronii săi se întrebuințează numai pentru a afla cum se numește noua prietenă a unui cunoscut fotbalist.  Rezultatele sale îi conferă un statut deosebit în lumea celor care nu tolerează tocilarii și îi admiră pe cei care trișează la probele scrise.

Cele două categorii ale motivării și … amestecul lor

Se deosebesc două categorii ale motivatiei: motivatia intrinsecă și motivatia extrinsecă. Nu sunt greu de recunoscut, nu este nevoie să le cunoaștem cele mai intime mecanisme de natură psihologică pentru a le deosebi.  Știm că membrul pe care ne sprijinim este un picior chiar dacă nu recităm toate oasele, mușchii și vasele pe care le conține.

a) Motivatia intrinsecă

Acest tip de motivatie există atunci când elevul învață din plăcere. Pasiunea, curiozitatea oferă energia necesară efortului intelectual.  Elevul participă la activitățile școlare cu plăcere, fără a fi „înghiontit” de cineva, fără a depune eforturi evidente.  Motivatia vine din interior. Atenția elevului nu este distrasă de zgomotul pe care-l fac colegii jucând fotbal în curtea școlii sau de șușotelile din spatele clasei. El se bucură pur și simplu de ceea ce învață.

b) Motivatia extrinsecă

Nu este greu de ghicit, motivația provine din exterior. Elevul învață nu din plăcere, ci pentru a le face pe plac părinților, pentru a fi lăudat de un anumit profesor,  pentru a primi bicicleta promisă de bunicul dacă ia premiul I etc. Efortul depus în timpul lecției este resimțit și pauza este întâmpinată cu o bucurie eliberatoare. Chiar dacă dorința de a afla nu intervine, elevul este dispus să facă ceea ce se așteaptă de la el.

c) „Amestecul” acestor motivații

De cele mai multe ori învățarea este susținută de un mix al acestor motivații. Dacă elevul învață cu maxim interes la materiile care îl atrag, pentru celelalte poate să învețe strict pentru note, din respect pentru un anumit profesor sau ca să nu-și strice imaginea. Se poate întâlni în practică situația în care un elev învață la o disciplină constrâns de împrejurări și realizează apoi că o face din  plăcere.

Este nerealist să credem că cei mai mulți elevi se străduiesc numai din dorința de a afla. Când eram elevă la liceul pedagogic am fost instruită să urmăresc pe parcursul fiecărei lecții dezvoltarea  motivației intrinseci. Asta nu se poate realiza pentru toți elevii, la fiecare lecție. De aceea, motivația extrinsecă trebuie apreciată și acceptată de câte ori este nevoie.

Un studiu al Institutului de Științe ale Educației privind motivația în învățare, derulat în 2011 pe un eșantion de  567 de elevi din 30 de școli și 12 licee, a înregistrat următoarele rezultate în privința motivelor învățării: 70,6% dintre elevi pentru o carieră de succes, pentru că materia este interesantă și atractivă 49%, pentru a lua note bune 12%,  datorită unui profesor respectat 47%, pentru a-și mulțumi părinții 40%.

În ce măsură stimulează școala din România motivatia invatarii

Modul în care se face educație într-un mediu instituționalizat, la noi, în România, atrage schimburi aprinse de păreri. Câtă vreme lucrurile nu sunt așezate pe baze bine cumpănite de specialiști, dar și de practicieni, școala noastră nu va oferi satisfacție la nivel național. Dacă ar fi să mă gândesc la câteva motive pentru care sistemul nostru de educatie nu motivează elevii, din perspectiva omului de la catedră, aș spune:

  • ritmul sufocant în care materia trebuie parcursă;
  • programa școlară cu totul nepotrivită unui învățământ de masă;
  • copiii nu pot opta pentru mai nimic, numărul de ore și disciplinele sunt „bătute în cuie”; chiar și opționalele sunt alese pentru a completa catedre;
  • sistemul de notare cu calificative nu încurajează competiția și oferă o foarte vagă informație asupra nivelului de cunoștințe;
  • cantitatea de teme pentru acasă este încă descurajantă;
  • jucăriile vechi și insuficiente pentru preșcolari și elevii mici;
  • la clasa pregătitoare și clasa I elevii sunt promovați indiferent de rezultate; este o nebunie să creadă cineva că lacunele pot fi eliminate în paralel cu parcurgerea materiei de clasa a II-a;
  • profesorii sunt obligați să întocmească mormane de hârtii inutile;
  • sprijinul consilierilor școlari este disproporționat față de necesități;
  • elevii supradotați nu sunt întotdeauna identificați și nu beneficiază de condiții de dezvoltare corespuzătoare;
  • atitudinea nepotrivită a unor elevi și profesori în incinta școlii, ba chiar și a unor părinți, încurajează haosul;
  • aspectul predominant teoretic; profesorul nu poate face experimente la orele de chimie fără inventarul necesar, maistrul nu poate demonstra cum se repară un motor dacă nici măcar atelierul nu există;
  • nici măcar orele de educație fizică, mult așteptate de copii, nu se pot desfășura dacă este ger și sală de sport nu există.

Gândesc intens și încerc să găsesc acele aspecte ale sistemului favorabile motivatiei.  Ar putea intra aici olimpiadele școlare la care elevii își pot măsura forțele sau la decernarea festivă a premiilor la sfârșit de an, excursiile (pentru cei care-și permit), serbările, laptele și cornul, rechizitele gratuite, bursele școlare. Și cam atât. Puțin, foarte puțin! ( pentru cei care nu știu, este o replică celebră dintr-un  film românesc).

Pentru a impulsiona motivatia invatarii

Cei care pot face într-adevăr ceva, în acest context, sunt profesorii și familia. Se observă distincția pe care o fac aici între școală  și profesori.  Școala este pista de alergare pe care se antrenează și pe care concurează copiii noștri controlând căluțul putere al motivatiei. Pista, din păcate, se află în suferință cronică. Profesorii cu har inspiră, oferă suport și muncesc pentru împlinirea unor vise de copii,  le alimentează motivatia cum  pot în aceste condiții.

Sunt multe lucruri în pălăria „fermecată” a unui profesor. Poți arunca și tu o privire dacă vrei! Aici găsești: recompensele, notarea transparentă, respectul față de elevi, metodele activ-participative, lucrul în echipe, stabilirea domeniului de aplicare a celor învățate, feedback-ul pozitiv, oferirea unor opțiuni atunci când este posibil, activitățile extrașcolare etc.

Părinții transmit copiilor gene, dar și un set de convingeri, comportamente și valori. Ei le pot fi alături cu afecțiune și respect, pot transforma eșecurile în pași spre reușită, e vital să mențină o colaborare strânsă cu școala, nu le impun copiilor propriile vise, ci le acceptă pe ale acestora.

Concluzii

Motivatia invatarii poate fi asemănată unui căluț de rasă. Are nevoie de îngrijire și atenție, de răbdare și încredere pentru a câștiga cursa. Este ceea ce  ne dorim cu toții: cât mai mulți elevi să folosească energia acestui căluț pentru a-și câștiga propria competiție.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *