Meseria de profesor … în România

Meseria de profesor … în România

Profesorii îți deschid ușa. De intrat, trebuie să intri singur.” spune un proverb chinezesc. Este chiar esența acestei ocupații.  Munca profesorilor  are menirea de a pune la îndemâna tinerelor generații majoritatea instrumentelor necesare reușitei în viață.  Dincolo de relatările mai mult sau mai puțin retușate, ce înseamnă însă meseria de profesor aici, la noi, în România?

Cum se construiește cariera de profesor în învățământul preuniversitar românesc

Absolvind cursurile unui liceu pedagogic (filieră vocațională), se pot obține specializările de educator-puericultor și învățător-educatoare. Conform Autorității Naționale de Calificări, educatorul-puericultor are în grijă copilul de la 0 la 3 ani. Activează în creșe, grădinițe, centre de zi pentru copii, centre de consiliere și informare pentru părinți, centre maternale.

Cât despre educatoare și învățători lucrurile sunt ceva mai cunoscute. Aceștia se califică urmând cursurile facultăților de științe ale educației, precedate sau nu de cele ale profilului liceal pedagogic. Deși nu este obligatoriu, eu recomand cu multă căldură liceul de profil pentru că asigură un context aplicativ mult mai eficient, în grădinițe și clase primare. Persoanele care aspiră să predea anumite discipline la gimnaziu sau la liceu trebuie să urmeze facultățile corespunzătoare din cadrul universităților.

Truda nu se încheie aici pentru cei care și-au ales meseria de profesor. Profesorii dau examene de titularizare, de definitivat, gradul II și gradul I, implicând inspecții la clasă și probe scrise.

Portretul profesorului ideal

Lucrările pe această temă oferă o varietate impresionantă de calități, pe bună dreptate.  Noblețea meseriei impune numeroase criterii. Dacă ar fi să numesc câteva dintre acestea, fără a ține cont de vârsta elevilor cu care se  lucrează și de disciplinele predate, acestea ar fi:

  1. afecțiunea și respectul pentru elev ;
  2. calmul ;
  3. răbdarea;
  4. capacitatea de a face față stresului;
  5. simțul umorului;
  6. spontaneitatea;
  7. perseverența;
  8. tactul;
  9. competența;
  10. exemplul moral.

Calitățile enumerate mai sus fac parte din lista „scurtă ”. Aici pot fi adăugate multe altele: dicție, aptitudini de povestitor, empatia, orizont cultural vast etc. Nu are rost să mai stărui, este portretul-robot al unui supererou. Pentru cei care practică meseria de profesor este o provocare continuă acest portret.

De ce calitatea cadrelor didactice din sistem este în regres

Nutresc un respect deosebit pentru colegii care, în ciuda dificultăților de tot felul, nu se lasă deturnați de la calea unui dascăl adevărat. Când aduc în discuție regresul (cu mare părere de rău!), am în vedere nivelul național al calității. Motivele acestei situații sunt:

  • salarizarea nepotrivită cerințelor. Este limpede că o persoană care dorește venituri consistente trebuie să-și îndrepte atenția spre alt domeniu de activitate. Cu toate acestea, profesorii nu pot fi apți pentru activități performante atâta vreme cât sunt sâcâiți de o mulțime de griji: a facturilor, a ținutelor nepeticite și fără pantofi scâlciați, a tratamentelor medicale, a cheltuielilor pentru întreținerea copiilor etc. Nu mai vorbim aici despre  satisfacerea unor nevoi intelectuale: cărți, spectacole;
  • un statut social în declin. Și aici se plătește tribut unei mentalități discutabile. Nu se previne, ci se dă cu parul. La primele semne de comportament inadecvat în clase, profesorii trebuie ajutați de profesioniști să gestioneze mai bine stresul.  În acest mod elevii evită experiențe neplăcute sau chiar traumatizante, iar societatea nu pierde maturitatea profesională a educatorilor în cauză. La noi, se mediatizează devierile de comportament de la catedră și automat se răsfrâng asupra întregii „bresle”. Un alt amănunt interesant este relevat de un studiu al Institutului de Științe ale Educației, din 2011. Conform datelor furnizate, 40% dintre elevi sunt de părere că se poate reuși în viață și fără școală. În aceste condiții, efortul profesorilor este mai puțin apreciat;
  • pregătire profesională uneori controversată. Atunci când aspectul economic primează, calitatea educației are de suferit. Atâta vreme cât bugetele unităților școlare și facultăților sunt meseria de profesorstrict legate de numărul de elevi sau studenți, există tendința de a mai promova și șchiopătând. Centrele universitare s-au înmulțit după 89, absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat s-au mai împuținat …sunt date care pot conduce la apariția unei calificări mai permisive, pe alocuri. Până la urmă totul pornește de la  educație;
  • condiții grele de muncă. Nu, nu se muncește în mină și ne mai și bucurăm de vacanțe. Unde mai pui că prestăm la catedră doar 18 ore pe săptămână! Pare raiul pe pământ, nu-i așa? Cu toate acestea, în România doar unul din patru părinți și-ar încuraja copiii să devină profesori, potrivit studiului Triple Helix efectuat în  septembrie 2015. Părinții au intuiție, știu deja ceea ce studiul unor cercetători britanici a subliniat. Profesorii sunt categoria profesională care manifestă cel mai ridicat nivel de stres profesional;
  • un sistem de învățământ cârpit. Este un sistem care pune piedici în mod aproape sistematic. Cantități impresionante de informație indiferent de vârstă, capacități, preocupări ale copiilor, resurse. Să nu mai pomenim timpul. Nu ajunge niciodată! Comparativ cu elevii de până în 89,  elevii parcurg în prezent aceeași sau chiar mai multă materie, anul școlar fiind mai scurt aproximativ  cu 30 de zile lucrătoare ( sâmbetele lucrătoare din vechiul regim) și având un număr mai mic de ore pe săptămână la multe dintre materii. Acesta nu este un învățământ care se adresează tuturor copiilor, ci numai capetelor foarte luminate!
  • birocrație excesivă. Situații peste situații trebuie completate și transmise astfel încât profesorii sunt scoși din clase, directorii sunt sufocați cu deplasări și ședințe. Orice inspecție te verifică meticulos dacă ai numere de înregistrare la orice hârtiuță, dacă ai tonele de maculatură cerută. Curând, profesorilor li se va cere să ducă o viață asemeni călugărilor, adică să se dedice numai școlii, pentru a putea satisface toate cerințele ministerului.

Meseria de profesor: satisfacții

În acest sens , afirmația lui Jacques Barzun este grăitoare: „Atunci când ești profesor nu poți vedea roadele unei zile de muncă. Ele sunt invizibile și rămân așa poate chiar și 20 de ani.”  Aș spune că este în mare parte adevărat, dar nu în întregime. Reușita profesională a elevilor  este palpabilă după ani de muncă. Există însă satisfacțiile zilnice, cu nimic mai prejos. Bucuria copiilor, respectul și afecțiunea lor îți încălzesc inima. Ele îți dau puterea de a reîncepe truda zilnică, cu calm, cu răbdare.

Meseria de profesor: alte neajunsuri

Pe lângă cele amintite deja, nu pot să trec cu vederea alte câteva inconveniente importante. Copiii lăsați în grija bunicilor din diferite motive, cei abuzați de părinți alcoolici sau violenți, și nu numai ei, dezvoltă probleme emoționale. Numărul consilierilor școlari este foarte mic, astfel încât aceștia nu-i pot sprijini în mod sistematic. Dascălul se vede pus în situația de a gestiona, de multe ori, situații care-i depășesc competențele. Fiul meu avea un coleg care începea să urle în timpul orei.  El își manifesta frustrarea în acest fel de câte ori obosea. Orice încerca învățătoarea, nu reușea să-l liniștească. Ce să faci în aceste condiții? Continui lecția ignorând bruiajul evident?

Se lucrează cu copii cu cerințe educative speciale. Toate bune, însă profesorii care lucrează în învățământul de masă nu sunt calificați pentru a lucra cu ei. Problemele de sănătate sunt diverse, iar profesorul pur și simplu trebuie să se informeze  ce detalii implică situația fiecăruia. Din nou, fiecare să se descurce cum poate. Am avut un elev care făcea crize de epilepsie, un elev foarte inteligent. Am apelat la persoane cunoscute din domeniul medical să mă instruiască pentru situații de acest gen.

În multe școli din mediul rural  se lucrează în condiții și mai dificile.  Clasele în regim simultan sunt mari consumatoare de energie.  Dacă ai în față 2, 3 sau chiar 4 clase, cum poți folosi cele 50 de minute ale unei ore pentru a preda cele 2, 3 sau 4 lecții? Timpul zboară, rar închei „setul de lecții” până când sună clopoțelul.

meseria de profesorDascălul autentic nu poate oferi modelul glorificat de o mare parte  elevilor. Vorbim aici despre vedetele mondene de nivel local sau național, persoane care, de obicei, nu s-au spetit pe la cursuri.  Totuși, contrazic zicala: Cine are carte, are parte. Reușita spectaculoasă cu efort intelectual minim este foarte seducătoare.

Am amintit stresul profesional al educatorilor. Detaliez aici, apelând la rezultatele unui studiu realizat în Marea Britanie. Stresul este definit ca fiind o urmare a reacției persoanei la datoriile sale de zi cu zi de la catedră, cât și la amenințări. Factorii care induc stresul sunt: termene, proiectarea lecțiilor, confruntările cu elevii dificili, conducerea, colegii sau părinții. Stresul are efect direct asupra performanței , cât și sănătății profesorului. Nimerite în acest caz sunt trainingurile pentru profesori. Ele pot sprijini dezvoltarea unui mediu de învățare de suport.

Un subiect controversat: meditațiile

Multe argumente și contraargumente s-au pus pe tapet în legătură cu acest subiect.

Meditațiile sunt practic impuse de minister prin programa încărcată. Când ești nevoit să predai lecție nouă aproape în fiecare oră,  este foarte greu să sprijini elevii cu un ritm de învățare ceva mai lent. Dacă elevul nu este susținut de familie, acesta are toate șansele să rămână în urmă. Cine vrea o educație de calitate sau note mari la examene nu are încotro, trebuie să apeleze la acest sistem. Din păcate, părinții sunt cei care trebuie să scoată bani din buzunar pentru acest lucru.

Nu pot să fiu de acord cu meditațiile impuse de profesorul de la clasă, cel care nu-și vede de treabă la școală. Este genul de situație care aruncă asupra tuturor profesorilor o pată de noroi pe obraz.

Meseria de profesor … în România

Ioana R. este profesor pentru învățământul primar la o școală din mediul rural. Ea se ocupă în anul școlar 2017/2018, de clasa pregătitoare, clasa a II-a și a IV-a. Numărul total de elevi din clasă este de 14. Ne povestește chiar ea, în câteva cuvinte, cum se desfășoară o lecție.

Mai întâi împart sarcini claselor mai mari, apoi predau lecția clasei pregătitoare. Nu este timp pentru tot ce aș putea face cu ei, scurt și la obiect, trebuie să ating esențialul. Spre final un joc micuț adecvat temei și le ofer și lor fișele de lucru sau sarcinile potrivite. Ei sunt mici, nu pot rezolva singuri sarcini complexe. În completarea celor 50 de minute au activități relaxante individuale, dar se plictisesc repede. Simt nevoia să plece de la măsuțe și fac gălăgie, e normal pentru vârsta lor. Jucăriile sunt puține și larma e și mai mare când copii le folosesc, astfel încât le pot oferi doar când cei mari depun un efort intelectual mai puțin intens. Oricum ar fi, e greu pentru cei mici, e greu și pentru cei mai mari care trebuie să se concentreze în condiții dificile. Pe rând, predau și claselor mai mari. Totul este contratimp, cuvântul de ordine este … esența.

La istorie, de exemplu,  nu te poți lansa în cine știe ce prezentări de imagini și discuții pe marginea lor. Bifezi cele mai importante momente ale lecției, mai strecori câte o curiozitate sau o întrebare încuietoare… gata, clopoțelul sună. De obicei, schița lecției se copiază în caiete în ora următoare. Eu mă simt ca într-un carusel care se învârte fără oprire. Trec de la o lecție la alta, de la română la abilități practice, de la abilități practice la educație civică… Dar cel mai rău este atunci când ești în plin avânt la o clasă și ceilalți vor insistent să le acorzi atenție ca să-ți arate ce au lucrat sau unde au ajuns. Întreruperile de acest gen fragmentează, distrug cursivitatea unei lecții.”

Stana S. muncește la o grădiniță cu program prelungit în mediul urban. „Este dificil să conduci o grupă de 30 de preșcolari. Deși spațiul  clasei nu este îndestulător, activitățile  se derulează în condiții relativ bune. Vorbind despre resurse, interdicția de anul acesta de a utiliza caietele speciale (în cea mai mare parte a primului semestru) a dinamitat practic partea aplicativă a multor activități.”

Există discipline la care profesorii resimt mai puțin presiunea. Sunt acele discipline care nu se regăsesc în lista de probe obligatorii la evaluările naționale, bacalaureat sau la admiterile în facultăți. A nu se înțelege că aceste discipline ar fi mai puțin importante. Până la urmă,  preocupările elevului  sunt cele care ar putea face astfel de etichetări.

La final

Am citit o glumă care spune că: „Profesorul de geografie este cam supărat. Dumnealui predă într-o clasă la care elevii mută munții din loc.”

Doresc tuturor colegilor cariere pline de satisfacții, elevi dornici să mute munții din loc și un minister cu viziune. Pe aspiranți îi felicit pentru ambiția de a participa cu propriile puteri la modelarea viitorului, practicând meseria de profesor!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *