Ce implică excesul de jucarii

Nu este neobișnuit să vezi copii plictisiți, înconjurați de mormane de jucarii. Privirile lor caută acea jucărie care să le capteze interesul, dar niciuna dintre ele nu mai are farmecul pe care l-a avut la început. De ce se întâmplă asta?

De când există jucarii

Jucarii există de când lumea, de la începuturile existenței omului. Arheologii au descoperit obiecte cu care micuții se distrau încă din vremea celor mai vechi civilizații.  Cu peste 5 mii de ani în urmă, copiii babilonienilor foloseau oase de oaie, iar micii egipteni se jucau cu păpuși, arme și mingi din cârpe.  În familiile romane erau prezente, se pare, păpușile, mingile, oasele și titirezurile. Mai târziu, copiii din satele românești s-au jucat cu păpuși din cârpe sau din pănuși de porumb, figurine din lut, praștii, căluți din lemn, căsuțe din turtă dulce.

Odată cu revoluția industrială din secolul XVIII, jucariile sunt fabricate pe scară largă. Tot acum este plasată apariția primelor jocuri educaționale.

De atunci, materialele diverse și imaginația producătorilor au condus la o diversificare fără precedent a produselor fabricilor de jucarii. Pe rafturile magazinelor așteaptă păpuși care plâng, râd, vorbesc, trenulețe  și avioane, mașini cu telecomandă, jocuri video, jocuri pe calculator și multe altele.

De ce au copiii nevoie de jucarii

Jucăriile nu sunt doar un mod de a-și petrece timpul sau de a-și  satisface pofta de joacă. Ele ajută copilul  să-și dezvolte imaginația, creativitatea, gândirea, să exerseze diferite activități, să-și perfecționeze abilitățile de comunicare, și nu numai. Un simplu joc de construcții,  de exemplu, are nenumărate posibilități de folosire.  Copilul poate construi o căsuță pentru păpuși, un grajd modern pentru animalele de la fermă, un garaj pentru mașini etc. Modul în care ridică aceste construcții poate reflecta experiența lui de viață și propria imaginație, viziunea sa spațială. Mișcările necesare conectării pieselor perfecționează coordonarea dintre ochi și mâini și răbdarea. Spiritul de echipă se poate educa atunci când micuțul are parteneri de joacă.

Orice copilărie presupune jucarii. Copiii învață mult mai repede prin joc. De aceea este de neconceput un copil care să nu știe ce este jocul.

Sunt de preferat acele jucarii care implică dezvoltare personală: jocuri de construcții, păpuși, căsuțe mobilate, truse de unelte, jucăriile de pluș, cărțile de colorat, jocurile care implică perseverență, răbdare, imaginație, gândire (puzzle, x și 0, scrabble …). Nu sunt recomandate armele , pentru că ele pot accentua agresivitatea. Atenție, de asemenea, la jucăriile cumpărate pentru copiii sub trei ani. Eticheta trebuie neapărat consultată pentru a evita situații potențial periculoase (părți care ar putea fi înghițite sau introduse în nări sau urechi, părți tăioase, jucării care lasă păr sau puf).

Excesul nu este niciodată indicat

Magazinele sunt ticsite cu jucarii dintre cele mai atractive. E un  gest firesc acela de a oferi o jucărie unui copil și de a te bucura de curiozitatea  și dorința sa de a se juca. Însă, un număr prea mare de jucarii poate cultiva superficialitatea copilului, dependența lui de noutăți. Copiii care au prea multe jucarii se plictisesc repede de oricare dintre ele. Pentru a fi interesați va fi mereu nevoie de ceva nou.

Nu poate fi întâmplător faptul că cei care au jucarii mai puține învață să se bucure de fiecare în cât mai multe moduri. În acest fel educăm copilul să găsească bucurie în lucrurile care-l înconjură, practic să și-o găsească și prin forțe proprii.

Dacă rafturile copilului sunt prea pline, jucăriile trebuie rotite, spune psihologul Irina Petrea. Se lasă la îndemâna copilului în fiecare săptămână alte 9-10 jucarii. Astfel, copilul nu se plictisește prea repede de ele. Dar nu uita, darul cel mai de preț pe care-l poți face copilului tău este acela de a te așeza lângă el, pe covor, dornic de a participa la jocurile prin care el descoperă lumea.

„La final, copiii nu-și vor aminti de acele jucarii interesante, ci de timpul pe care l-ai petrecut cu ei.- Kevin Heath

Numai bine!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*