Inchiziția ARACIP pune foc, dar nu constată fum

Despre Aracip, sau mai bine zis, inchiziția ARACIP, s-au scris și spus multe. Cei mulți, adică angajații din educație, sunt nemulțumiți de activitatea instituției în cauză. Oficialii Aracip declară sus și tare că lumea îi percepe în mod cu totul eronat. Care să fie până la urmă?

Despre începuturi…

Certificatul de naștere al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (A.R.A.C.I.P.) apare în 2005, prin OUG nr.75. După cum afirmă chiar vicepreședintele Constanța Valentina Mihăilă, legea a fost structurată în timp record, la solicitarea ministrului Mircea Miclea.

Un semn de întrebare totuși: de ce atâta grabă? Legile întocmite la repezeală ajută de prea puține ori ne spune experiența. Indiferent câți maeștri ai evaluării externe și-au adus contribuția, realitatea este invariabil mai complexă decât ceea ce pot să prevadă o mână de oameni într-un interval foarte scurt de timp.

Măreața instituție cu pelerină de super erou se autofinanțează integral. Adică școala ia niște fonduri de la reparații sau investiții ca să plătească perdafurile birocraților cu epoleți. Mai exact, tariful de autorizare este de 7591 ron, cel de acreditare este de 11387 ron, iar cel de evaluare externă periodică este de 5694 ron. Nu sunt tarife exorbitante, dar nici de neglijat când orice bănuț contează.

Rolul agenției

Conform site-ului oficial al ministerului, ARACIP se ocupă cu autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a instituțiilor de învățământ preuniversitar. În ceea ce privește evaluarea periodică, se calcă pe picioare cu inspectoratele școlare care fac, și ele, acest lucru. Cu o excepție, inspectoratele pun mai mult accent pe activitatea din clasă.

Există interviuri în care aflăm despre contribuția esențială a Aracip la evoluția pozitivă a școlii românești de azi (poți citi aici interviul cu pricina!). De asemenea, aflăm cât de minunat este bietul ARAcip, huiduit doar de cei care fug de muncă și de răspundere. Și… (minunile nu se termină aici!)… nimeni nu poate argumenta că s-ar ocupa cu birocrația. Pe bune?

Profesorul este strivit sub mormane de hârtii

Dacă cei care nu muncesc la catedră nu au de unde să știe despre stresul profesional intens la care sunt supuși profesorii, nu același lucru poate fi declarat în legătură cu persoanele aflate în conducerea ministerului sau ARACIP-ului. Există o constantă grijă părintească a mai-marilor noștri în a ne biciui cât mai zdravăn pentru a ne spăla cumva păcatul de a nu munci efectiv în școală 8 ore/zi. Cât se muncește în exteriorul școlii nu suscită interes!

Portofoliul cadrului didactic a devenit cu timpul tot mai stufos, comitetele, comisiile și consiliile tot mai numeroase și cronofage. În școli fără post de secretară, profesorul iese din oră ca să răspundă la telefonul insistent și iritant. La orice document, prezentat neapărat în 2 exemplare, oricât de mărunțel ar fi, trebuie să dai fuga în direcțiune să dai număr de înregistrare, să ceri ștampila și semnătura superiorului tău. Și nu sunt deloc puține! Doar hârtia igienică este (încă!) acceptată fără număr de înregistrare. Numărul de înregistrare are menirea de a conferi un caracter oficial, chiar și o excursie pe Lună devine o realitate palpabilă dacă documentul doveditor este înregistrat și ștampilat conform canoanelor.

Situațiile superurgente pe care le primești azi, dar ar fi fost bine să le fi trimis de ieri scot directorul, șeful de CEAC sau de comisie metodică de la clasă pentru a raporta în cel mai scurt timp. Lecțiile sunt întrerupte și elevii neglijați conform politicii educaționale românești.

Măcinați de preocuparea de a-și argumenta cumva posturile și salariile, persoanele din structurile de conducere scapă din vedere aspecte esențiale. Cum ar fi acela că nervii noștri nu se autoregenerează și că dascălii obosiți nu sunt apanajul unui învățământ de calitate.

Inchiziția ARACIP arde pe rug timpul, nervii și demnitatea angajaților din educație

Când ești vizat de inchiziția Aracip, trebuie, nenică dragă, să-ți iei liber de la alte activități. Nu mai ai copii de crescut sau bătrâni de îngrijit. Te apuci să muncești fără nicio tragere de inimă la acele multe documente inutile. …Și speri ca nervii tăi să nu se resimtă prea mult!

De exemplu, ești membru în Comisia pentru prevenirea violenței și promovarea interculturalității. Te zbați să demonstrezi ce ai făcut concret pentru a atinge acest țel. Minunat țel, dacă mă întrebi pe mine, dar care nu poate sta numai la îndemâna profesorilor în situația din prezent.

Chemi părintele la școală să discuți cu el, părintele n-are timp, e ocupat sau plecat prin alte țări. Uneori vine cu speranța că face profesorul o minune și-i restaurează și lui autoritatea demult pierdută. Demonstrezi că s-a întrunit Comisia diriginților și s-a dezbătut cazul elevului X, prezinți situația Consiliului profesoral care aplică prevederile Rofuip si regulamentului intern, aplici sancțiuni care au efectul unei frecții la un picior de lemn…..Note scăzute la purtare sau exmatriculări de câteva zile? Să fim serioși! Sunt lucruri care l-ar afecta pe cel cuminte, nu pe cel scăpat de sub control!

Hârtiile dau iluzia că se face ceva, că profesorul poate manevra după propria voință aspectele care țin de un context mult mai larg. Profesorului îi trebuie în echipă un psiholog școlar (zilnic, nu o dată pe an), un paznic (la fel!), o asistentă medicală (asemenea!), și mai ales părinți conștienți de rolul lor în viața copilului. Și astfel, în zecile de comisii, comitete și consilii se îndosariază de zor documente care să ateste activități inexistente sau ineficiente.

Vizitele aracip încep dimineața și se încheie târziu, în noapte. Te apucă miezul nopții orbecăind năuc printre bibliorafturi. Nici personalul nedidactic nu este scutit. Contabilul școlii scoate la foc automat situații pe care nici cel mai drastic control fiscal sau al Curții de Conturi nu le visează. Și cu toate acestea inchiziția ARACIP strigă sus și tare că nu se ocupă cu birocrația. Dar ce face ? Ridică biserici și mânăstiri?

Câteva concluzii…

Foarte pe scurt:

  • ARAcip_ul este singur, împotriva tuturor. Sunt nemulțumiți părinții și profesorii, rezultatele la evaluări naționale, bacalaureat și la testele PISA sunt teribile, dar nu-i nimic! ARAcip-ul se declară mulțumit!
  • Când solul este îmbibat cu îngrășăminte chimice este absurd să consideri că ai obținut recoltă bio! Așa și aici! Curriculum varză (absolut rigid și calibrat pentru învățământ de elită), resurse cam la fel, cultură a educației la pământ! Dar nu-i nimic, inchizitorul șef așteaptă certificate și indicatori, nu recoltă sănătoasă la hectar!
  • Aracip-ul este foarte interesat de buna părere a părinților. E o chestiune extrem de subiectivă. Eu rămân la părerea că există prea multă democrație în educație! Părinții bat cu pumnul în masă pentru că reprezintă mai degrabă un segment al electoratului decât un beneficiar al educației. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă pacienții s-ar amesteca în administrarea unui spital sau civilii în treburile statului major? În țările mult mai civilizate școala are autoritatea de a face ce trebuie, nu ceea ce cred părinții și bunicii!

Când profesorul este luat la întrebări de către inchiziția ARACIP, trebuie să se înarmeze cu mult calm și multă energie. Nu în ultimul rând, nu mai are familie sau alte obligații. E întors și rumenit pe toate părțile la foc iute. Măcar de-ar folosi cuiva această tortură!

Numai bine! …și multă sănătate!

,

Navigare în articol

3 comentarii la „Inchiziția ARACIP pune foc, dar nu constată fum

  1. Toti stim si nu ne place, dar nimeni nu îndrăznește. Cuteza vreun director sa faca opoziție cand se anunta vizita nemernicilor si sa le spuna subalternilor sa nu mai faca vreo hartie in plus?!
    Directorii si inspectorii tac, ca sa le fie bine.
    Un nenorocit, miclea!!
    Suntem furiosi si ne am saturat si de elevi, si de părinti, si de superiori, de toata meseria asta căreia i au furat simplitatea si frumusetea!

  2. ,, NU DESFIINTA IDEEA DIN CAUZA SEMIANALFABETISMULUI COMUNICATORULUI !?!”
    EX NIHILO, NIHIL – DOAMNE AJUTA !

    Îmi cade întâmplător privirea pe un aşa zis decalog al lecţiei eficiente care cuprinde câteva sfaturi ce par a fi extrem de utile tuturor dascălilor indiferent de specialitaea fiecăruia : proiectarea lecţiei să fie realizată în aşa fel încât să evite, pe cât posibil, stereotipia didactică ; primatul aplicaţiilor în detrimentul prezentării expozitive a informaţiilor ; asigurarea înţelegerii în timpul lecţiei ; stimularea participării active a elevilor ; sarcina principală a profesorului este de a provoca şi dirija evenimentele lecţiei ; colaborarea dintre profesor şi elev să se realizeze ca într-o echipă şi nu ca de la atotştiutor la ignorant ; accentuarea activităţii independente în clasă individual şi pe grupe ; evaluarea şi valorificarea imediată a rezultatelor muncii fiecărui elev ; folosirea şi stimularea potenţialului creativ ; obişnuinţa ca elevii să-şi formuleze opinii proprii pe care să le poată susţină cu argumente ştiinţifice.
    Rememorez câteva din concluziile unui sondaj de opinie realizat cu ajutorul elevilor unor şcoli din România cărora li s-a cerut printre altele să găsească câteva dintre cauzele care favorizează notele proaste. Iată câteva opinii care se constituie în acelaşi timp în dureroase semnale de alarmă a modalităţilor nondocimologice, iraţionale şi neştiinţifice care se mai practică în şcoala românească : primeşti notă mică dacă profesorul se enervează în momentul ascultării ; eşti notat cu o notă mică dacă profesorul are o impresie proastă despre tine sau dacă ai note proaste la alte obiecte de studiu ; eşti notat cu notă proastă dacă nu răspunzi imediat şi întârzii puţin răspunsul pentru a înţelege mai bine ceea ce eşti întrebat ; eşti notat incorect dacă eşti ascultat după un elev care l-a enervat pe profesor şi încă multe alte asemenea hilare exemple.
    Este evidentă discrepanţa dintre cum am dori noi să fie şi cum este în realitate învăţământul românesc.
    Diferenţa dintre ceea ce ar trebui să facem fiecare din noi şi ceea ce facem în realitate nu poate fi anulată de nici o scuză care ar putea fi invocată căci în fond cine se scuză se acuză.

  3. ARACIP !? Un fel de ISU, ANMPC sau ISCIR.
    Niște agenții,care nu-si au rostul,conglomerate in care majoritatea angajaților sunt “pe ochi frumoși,în sens politic” și cam atât.
    Luate la bani mărunți,sunt varza!
    Ultima dată când a venit acest ARACIP,toată lumea era cu portofolii stufoase,eu,cu stick-ul.
    De ce? – am fost întrebat.
    Va amintiți când ne dădeați 100 de euro ptr materiale didactice? – ei bine,ne spuneați:”NUMAI IN FIRMAT ELECTRONIC'”!
    NA! Numai în format electronic!Daca sunteți așa tari…
    Întrebarea uneia din “trupa” m-a lăsat cu gura căscată:”Și cum se deschide?”
    Mi-am făcut o părere.
    Un cercetător olandez a spus:1 minut de stres te lasă 6 ore fără imunitate.Prefer sa nu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *