Gramatica în liceu- necesitate sau capriciu?

Sunt posibile următoarele scenarii. Un adolescent amorezat își face curaj și trimite un mesaj romantic (pe messanger, whattsapp sau nu contează) persoanei la care visează. Răspunsul nu vine sau este un mesaj de respingere…  Este posibil ca ortografia precară să-i fi afectat  șansele.  Sau… Un om de afaceri concepe un e-mail de maximă importanță pentru firma sa. Potențialul său  partener răspunde într-o manieră care nu corespunde așteptărilor.  Poate fi de vină exprimarea deficitară sau cratima fără sens. În cele mai multe situații, folosirea incorectă a limbii române nu poate aduce beneficii. Și-atunci se pune întrebarea: este gramatica în liceu un capriciu sau doar pierdere de vreme? Cât de multă educație pentru viață face școala noastră?

Gramatica este logica vorbirii.” – Richard C. Trench

Cât accent se pune pe gramatică în învățământul preuniversitar

Nu suficient, se pare. Te întâlnești prea des cu erori de exprimare și de scriere. Se observă în unele traduceri ale documentarelor sau filmelor, în conversația unor persoane din apropiere, în rezolvarea subiectelor de examene. Ele apar prea ușor în caietele elevilor sau în mesajele concepute de adulți (cereri, e-mailuri, replici pe rețele de socializare etc).

În prezent se acordă o atenție mai substanțială noțiunilor de gramatică în clasele 3 – 8. Din clasa a noua, gramatica este tratată cu un dispreț nemeritat, fiind plasată la coada priorităților. În liceu se insistă asupra analizelor stilistice, lexicale și de semantică, ignorând aproape cu totul aspectele gramaticale. Gramatica în liceu este un lux. Mai multe detalii despre ce se studiază la liceu, la limbă și comunicare, poți citi aici.

Practic, gramatica devine o opțiune personală a cetățeanului. Dacă vrei să te asiguri că nu ești privit cu indulgență sau cu ironie de vorbitorii adevărați ai limbii române, iei măsuri. Adică apelezi la soluții alternative: emisiuni de televiziune sau radio, site-uri dedicate pe internet sau rubrici în ziare.

De ce este necesară gramatica în liceu

Este necesară gramatica în liceu pentru că în viața reală ne lansăm mai rar în recitări de poezii sau interpretarea unor monologuri de-ale lui Caragiale. În liceu învățăm să prețuim frumusețea operelor literare și-a limbii române, dar nu ne perfecționăm abilitatea de a utiliza corect limba română. Un nonsens, mi se pare.

Ce folos că versurile lui Eminescu ne merg la suflet, dar nu putem scrie corect câteva rânduri? Ce folos că iubim piesele lui Caragiale, dar nu putem concepe un eseu coerent?

De gramatică avem nevoie în fiecare zi pentru că vorbim și scriem în fiecare zi. De gramatică serioasă au nevoie candidații la admiterile în facultăți de drept, jurnalism, litere, la academia de poliție. De gramatică avem nevoie cu toții dacă dorim să protejăm limba noastră română de suferintorturi. Tot de gramatică avem nevoie ca să evităm perdafurile oamenilor cu carte adevărată.

Personal, cred că gramatica este o modalitate de a atinge frumusețea.” Muriel Barbery

Pentru cei care doresc să-și satisfacă curiozitatea, iată aici o adresă interesantă. Este un chestionar care te ajută să-ți dai seama cât de bine cunoști limba română. Eu zic că este interesant!

Numai bine! Sănătate multă!

,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *