Copii care-și educă părinții

Copii care-și educă părinții

  Predici sau exemplul personal?   

    Este o realitate a zilelor noastre acel părinte care, deși bine intenționat, de dragul copiilor săi sfidează mai toate principiile unei educații sănătoase. Uitând de poziția sa de adult din relația părinte-copii, în loc să-i educe, se lasă educat de ei. Din păcate, rezultatele acestui tip de educație sunt dezastruoase pentru toți. Haideți să vedem de ce!

     Prin comportamentul pe care noi, părinții, îl adoptăm în diferite situații, oferim micuților sau tinerilor un exemplu. Este un exemplu mult mai bine înțeles și ușor de urmat decât cel teoretizat prin tot felul de predici sau sfaturi. Exemplu: dacă obișnuim să înjurăm, copiii vor face același lucru.  Crescând într-un mediu în care vorbele urâte sunt o normalitate, este de la sine înțeles ca acei copii să primească mesajul: Da, a înjura nu este un obicei nepotrivit. Îi putem corecta cerându-le să vorbească frumos când noi nu facem acest lucru? În nici un caz.

     Mesajele contradictorii erodează autoritatea părintească

     Acestea fiind spuse, cum se poate ajunge ca cel educat să fie părintele, și nu copiii? Foarte simplu, tot prin mesajele pe care le transmitem, adică prin comportamentul nostru. Rareori un adult conștientizează ce intuiție extraordinară au copiii. Ei  posedă o excepțională abilitate de a exploata o situație în avantajul lor, prin urmare nu le va scăpa slăbiciunea părintelui.

     Gândiți-vă la asta! Suntem nevoiți să-i explicăm tânărului că medicul i-a interzis pentru o perioadă ciocolata. Subliniem că este în interesul său să respecte această recomandare. Ce facem atunci când ne privește implorator a doua zi? Știu foarte bine că nu este plăcut să-i refuzi o mică tratație, dar este pentru binele său. Dacă scăpăm din vedere că noi suntem persoana cu discernământ și cedăm rugăminții, cel mic va intui imediat că putem fi șantajați emoțional. Este acel moment în care copilul află că ne poate manipula insistând, plângând etc.

     Dacă se repetă o astfel de situație autoritatea părintească este în pericol. Dacă nu primește ce vrea vom vedea că se va tăvăli, va țipa, nu va mai aprecia  nimic din ce are pentru că i se cuvine totul. Mama sau tata trebuie să vină acasă cu câte o surpriză  pentru că altfel copilul face scandal… Nu-l pot întreba pe tânărul casei ce program are pentru că acesta oricum nu mai catadicsește să le răspundă… Părinții sunt acum doar surse ambulante de favoruri și privilegii nemeritate, cei care-și impun acum autoritatea fiind micii/mai marii dictatori. În aceste condiții, e o bătălie pierdută restabilirea unei legături firești părinte-fiu.

    Pentru copii, luciditatea îmbinată cu afecțiune fac minuni

    Nimeni nu are de câștigat: copiii nu sunt pregătiți pentru viață pentru că au fost învățați să creadă că sunt centrul universului, iar părinții nu-și pot sprijini copiii în procesul de maturizare. Numai la integrarea într-un colectiv școlar câte dificultăți întâmpină (dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie!).

      Prin urmare, nu vă subestimați copiii! Simt și știu mai multe decât credeți! Consecvența, luciditatea, echilibrul sunt cele care ne ajută să nu devenim părinți educați de copii.  De asemenea, ajută foarte mult spiritul de echipă al părinților. (De afecțiune nici nu mai amintesc!) Atenție, dacă aceștia se contrazic în fața lor…haosul se poate instala rapid. Mare atenție și pentru bunici!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *