Clasa cu profesori marionetă

Clasa cu profesori marionetă

    Necesitatea auxiliarelor didactice

    Un mai vechi cui al lui Pepelea s-au dovedit a fi auxiliarele didactice, mai ales caietele speciale și culegerile. Aceste auxiliare au devenit, de curând, alt mod de a schița  clasa cu profesori marionetă.

    Pentru părinți, auxiliarele reprezintă o cheltuială în plus, iar pentru minister un motiv de îngrijorare. Profitul editurilor care au câștig de cauză în dauna Editurii Didactice și Pedagogice a fost remarcat. Tot motiv de îngrijorare sunt reducerile oferite de aceste edituri, reduceri care rămân la latitudinea profesorului.

    Sunt necesare aceste auxiliare ? Sunt extrem de necesare! În cazul preșcolarilor și elevilor din clasa pregătitoare caietele speciale sunt  unicul instrument de lucru pe care se poate baza cadrul didactic, iar pentru elevii mai mari acestea sunt completări binevenite. Caietele speciale sunt atractive , iar școlarii  lucrează cu multă plăcere pe acestea. Fiind bunuri personale, copiii rezolvă cerințele direct pe filele sale, folosind schițe, tabele deja realizate, subliniază direct pe text etc. Se salvează timp, elevii lucrează din plin. În plus  aceste caiete speciale oferă pagini atractive, tipuri interesante de exerciții care nu pot fi regăsite în manuale.

    Manualele oferă un număr destul de limitat de aplicații, fiecare fiind de alt tip. Profesorul este nevoit să apeleze la culegeri sau caiete speciale pentru a putea consolida cunoștințe, abilități. Sunt necesare rezolvări repetate a aceluiași tip de exercițiu pentru a acorda șanse tuturor elevilor. Orice educator competent trebuie să argumenteze părinților necesitatea auxiliarelor, fără a constrânge, iar cei de bună credință înțeleg foarte bine situația. Această cheltuială este o investiție în educația propriului copil. Când vorbim despre două auxiliare la aceeași disciplină …asta nu prea mai înțeleg .Este  o exagerare  .

    Apare clasa cu profesori marionetă la catedră

    Recent domnul ministru Liviu Pop a anunțat unele măsuri de corecție a unor neconcordanțe în ceea ce privește avizarea auxiliarelor. Procedurile legislative mă interesează mai puțin, acord acum mai multă atenție următoarelor precizări pe care domnia sa le-a făcut: „ De acum înainte, un astfel de material auxiliar va putea fi folosit la clasă doar dacă învățătorul sau profesorul înaintează o propunere în acest sens către consiliul profesoral al unității școlare, iar acesta o aprobă având avizul conform al inspectoratului școlar județean și al asociației de părinți din școală.”

    Este un alt pas înapoi pe care ministerul îl administrează sistemului . După anii 90, planurile de învățământ ( adică numărul de ore prevăzut pentru fiecare disciplină) și programele școlare (conținuturile de predat în cadrul fiecărei discipline) au căpătat flexibilitate, profesorul putea decide, într-o anumită măsură,  cât poate preda clasei respective și de câte ore are nevoie pentru asta. Odată cu noul curriculum național apărut în 2013 flexibilitatea s-a dus pe apa sâmbetei. S-a revenit la un traseu rigid și obligatoriu pentru toți elevii.  Celui care poate ține ritmul să-i fie de bine, iar celor care se pierd pe parcurs…sănătate bună! Sistemul nostru public de învățământ este elitist, se adresează cu precădere celor înzestrați și crescuți în medii favorabile.

    Autonomia dascălului devine tot mai străvezie.  Nici auxiliarul nu-l mai putem alege singuri. Avem nevoie de ședințe, cereri, analize și aprobări. Treptat se conturează  clasa cu profesori marionetă. Dar să ne mai bucurăm cât mai putem! Cine știe, poate în curând trebuie supusă aprobării și culoarea copertelor de caiet!

 

 

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *