Cele 12 fete ale împăratului și palatul fermecat – de Petre Ispirescu (repovestire)

A fost odată un flăcău orfan, nevoit să muncească pe la alții pentru a-și câștiga pâinea. Bietul de el era dușmănit de ceilalți argați din sat pentru că vacile lui erau mai frumoase și dădeau mai mult lapte.

Stăpânii la care muncise el erau foarte mulțumiți de munca lui și se întreceau care din ei să-l poată tocmi. Flăcăul nostru avea părul negru și bogat și niște ochi ademenitori care furau inimile fetelor din sat.

Într-una din zile, obosit de atâta umblet cu cireada, se opri într-o vâlcea cu multe flori și un pârâiaș care îndemna la somn. Se întinse la umbra unui copac stufos și adormi iute, legănat de ciripitul păsărelelor. În vis îi apăru o zână neasemuit de frumoasă care-l îndemnă să meargă la curtea împăratului pentru că acolo este destinul său.

S-a tot gândit și și nu se dumirea ce ar fi putut să însemne visul acela. Plin de gânduri, flăcăul mână și a doua zi vitele în vâlceaua cu pricina și se culcă din nou la umbra copacului stufos. Și ce să vezi, același vis îi tulbură somnul!

Și în ziua următoare se întâmplă la fel, ba zâna îl și sperie cu blestemele ce vor cădea pe capul său dacă nu merge la curtea împărătească. Se ridică flăcăul, își scutură bine hainele și porni spre stăpânul său să-i spună hotărârea lui. Oricât încercă stăpânul să-l facă să se răzgândească, nu reuși. Își încheiară socotelile și tânărul plecă, așa cum poruncise zâna.

Ajunse el la curtea împărătească și se angajă la grădina împăratului. Grădinarul îl trimise să se îmbăieze și-i dădu haine curate. Dintre toate treburile sale, cea mai importantă era aceea de a face 12 buchețele frumoase de flori și de a le oferi celor 12 fete ale împăratului când ieșeau să se plimbe prin grădină.

Ei, cu aceste fete avea bietul lor tată mare necaz. Cu toate iubeau foarte mult dansul și rupeau în fiecare noapte câte o pereche de pantofi din mătase albă. Deși erau bine închise într-o cameră cu nouă uși de fier și nouă lacăte mari, nimeni nu știa ce făceau ele de-și rupeau încălțările sau unde se duceau.

Împăratul dăduse știre în toată împărăția, ba și în țările vecine, că acela care va putea să-i spună ce fac fetele sale în fiecare noapte va putea alege pe care-i va plăcea ca să se însoare cu dânsa. Unsprezece flăcăi de domni și împărați veniseră până acum, dar cu toții dispăruseră după o noapte de pândă. Nimeni nu mai știa nimic de ei și împăratul nu știa nici acum mai mult decât știuse întotdeauna. Niciun fecior nu se mai înghesuia acum să afle secretul fetelor și împăratul tare se temea că prințesele vor încărunți nemăritate.

Flăcăul nostru, ajutorul de grădinar, își împlinea slujba cum știa mai bine și toată lumea era mulțumită de el. Dar când venea vremea să dea buchețelele de flori, și mai ales celei mai mici fete, flăcăul se îmbujora la față și inima lui bătea năvalnic. Ar fi mers și el să păzească cămăruța fetelor într-o noapte, dar își aducea aminte ce-au pățit ceilalți feciori. Cel mai mult și mai mult îl necăjea însă gândul că dacă împăratului nu-i plăcea îndrăzneala lui și-l va alunga de la curte, n-o va mai putea vedea niciodată pe mezină.

Într-una dintre nopți, apăru din nou în visurile lui zâna cea frumoasă. Și ea îi spuse așa:

-Du-te în colțul dinspre răsărit al grădinii și vei găsi acolo doi puieți de dafin: unul roșu, iar celălalt trandafiriu. Alături se află o săpăligă de aur, un vas de aur și un prosop de mătase. Ia puieții de dafin, pune-i în două ghivece, sapă-i cu săpăliga de aur, udă-i cu vasul de aur și șterge-i binișor cu prosopul de mătase. Când vor ajunge cât un stat de om, ei îți vor da orice le vei cere.

Zis și făcut! De cum s-a trezit flăcăul, a alergat spre colțul dinspre răsărit al grădinii și a găsit acolo tot ce-i spusese zâna. A luat puieții de dafin, i-a pus în ghivece și i-a îngrijit cum a putut mai bine cu săpăliga de aur, vasul de aur și prosopul de mătase. Dafinii au crescut și au ajuns la fel de înalți ca și el.

Sosise momentul să-și încerce norocul. S-a dus la dafini și le-a cerut: Dafine, dafine, te-am îngrijit cum am știut mai bine, ascultă-mă și pe mine, vreau să fiu nevăzut pentru oricine.

Pe loc a apărut un boboc de floare care crescu și ajunse foarte repede o floare plăcut parfumată. El a rupt floarea și a pus-o în sân, așa cum îi spusese zâna. Când se înseră, flăcăul intră odată cu fetele în cămăruța zăvorâtă cu nouă lacăte și se încredință că nimeni nu-l vede.

Cele 12 fete ale împăratului nu s-au pregătit de somn, ci s-au îmbrăcat cu rochii de seară, s-au pieptănat și parfumat. Fata cea mai mare a bătut cu piciorul în podea și podeaua se deschise în două. Au coborât și au mers până ce au ajuns într-o grădină cu ziduri de aramă. Feciorul după ele. Trecură apoi printr-o pădure cu frunze de argint, prin alta cu frunze de aur și, în cele din urmă, printr-o pădure cu frunze de diamant.

După ce pădurile rămaseră în urmă, flăcăul văzu un lac, iar în mijlocul lacului un petec de pământ pe care se afla un palat extraordinar de frumos și strălucitor. La mal pluteau legate 12 bărcuțe, cu 12 vâslași. Fiecare fată a urcat în câte-o bărcuță, iar flăcăul s-a furișat în bărcuța mezinei. Bietul vâslaș trăgea din greu la vâsle și nu pricepea de ce fata este mai grea decât în celelalte dăți.

Cum ajunseră pe celălalt mal, cele 12 fete ale împăratului intrară în sala cea mare a palatului și începură a dansa cu foc. Flăcăul nostru observă cu mirare nestematele care împodobeau încăperea și pe cei unsprezece feciori care pândiseră înainte fetele și acum jucau împreună cu dânsele. Și-atât de frumoasă era muzica încât nimeni nu putea sta locului, nici flăcăul nevăzut, nici măcar mesele și scaunele aurite.

Și după ce fetele și-au rupt din nou pantofii de mătase, spre dimineață, muzica a încetat. Într-o clipită au apărut mese încărcate cu bunătăți și toți se ospătară după placul inimii. Fetele au pornit pe drumul de întoarcere, însoțite de ajutorul de grădinar. Când trecură prin pădurea cu frunze de argint, flăcăul rupse o crenguță și o puse în buzunar.

Cele 12 fete ale imparatului ajunseră în cele din urmă în cămăruța lor și ziua începu ca de obicei, cu mirarea împăratului care văzu din nou 12 perechi rupte de pantofi. Ajutorul de grădinar culese cele mai frumoase flori, le așeză în buchețele și strecură rămurica de argint în buchețelul mezinei. Aceasta ridică puțin sprânceana, mirată, dar nu spuse nimic.

În noaptea următoare, lucrurile se întâmplară exact la fel. De această dată însă, flăcăul rupse o crenguță din pădurea cu frunze de aur și o puse din nou în mănunchiul fetei mai mici. Aceasta-l întrebă de unde are crenguța cu pricina și află că flăcăul, cum, necum, știe tot ce se întâmplă. Vorbind cu el, fetei i se păru că este mai frumușel decât i se păruse la început.

În a treia noapte, flăcăul le însoți din nou pe cele 12 fete ale împăratului până în sala cea mare a palatului din mijlocul lacului și dansă și el, fără oprire, până dimineața. Pe drumul de înapoiere, rupse o crenguță din pădurea cu frunze de diamant și o puse în ziua următoare în buchețelul mezinei. Când i-a dat buchetul, cei doi s-au privit mai lung decât de obicei, iar surorile mai mari au râs pe seama lor.

Flăcăul se duse la dafinii săi și le spuse: Dafine, dafine, te-am îngrijit cum am știut mai bine, ascultă-mă și pe mine, vreau să fiu educat și bogat ca un fiu de împărat. Atunci crescu pe loc o floare plăcut mirositoare , o culese și o puse în sân.

Bătăturile din palme i-au dispărut, pielea arsă de soare s-a deschis la culoare și se pomeni îmbrăcat în haine scumpe. Într-o clipă înțelese că în mintea lui a avut loc o mare schimbare și că gândește într-un alt fel decât cel dinainte. Se duse la tatăl fetelor și ceru permisiunea să stea și el de pândă la ușa cămăruței. Împăratul s-a învoit și a mers să-l prezinte fiicelor lui.

Nimeni nu l-a recunoscut pe ajutorul de grădinar, atât de mult se schimbase. Numai mezina a știut că despre el este vorba, fiindu-i atât de drag. Și lucrurile s-au petrecut așa cum știm. După ce fetele s-au gătit cum au știut mai bine, sora cea mare a bătut cu piciorul în pământ și podeaua s-a despicat în două. Au coborât, au trecut prin cele trei păduri și au ajuns cu ajutorul bărcuțelor la palatul din mijlocul lacului.

Și au dansat acolo până dimineața. Când a venit vremea, muzica s-a oprit și a apărut masa cu feluri alese. Dar ce să vezi? Când să-și astâmpere setea flăcăul, fata cea mică a împăratului îi luă cupă și-o vărsă. Băutura aceea, se pare, era o băutură vrăjită care i-ar fi luat mințile, așa cum le-a luat și celor 11 feciori de domni și împărați cu care fetele jucau în fiecare noapte.

Odată cu băutura vărsată, vraja s-a destrămat cu totul. Palatul cel fermecat se risipi ca fumul și se treziră la curtea împărătească. Împăratul rămase mut de uimire auzind de la flăcău tărășenia pantofilor rupți în fiecare noapte.

Împăratul îi dădu mâna mezinei sale, iar fetele mai mari își aleseră câte un fecior de domn din cei 11 cu care dansară. Mare bucurie cuprinse împărăția și mare bucurie cunoscu împăratul. Iar fata cea mică, aflând de la soțul ei istoria dafinilor, i-a tăiat și i-a pus pe foc ca să aibă de soț un om ca toți oamenii.

  • argat– slugă angajată în trecut la muncile câmpului sau în gospodărie
  • vâlcea– vale îngustă și puțin adâncă
  • dafin– mic arbore cu frunze lucioase, aromate și verzi
,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *