Scurtă istorie a conceptului de carantină

Despre carantină am aflat mai multe lucruri decât ne-am fi dorit, în special pentru că am trăit-o pe pielea noastră.  Câți dintre noi și-ar fi imaginat acum un an , de pildă, că viața noastră va fi atât de amarnic răsucită de …. carantină?  Și totuși, se mai pot afla câteva lucruri interesante…

Nu putem direcționa vântul, dar putem ajusta pânzele. – autor necunoscut

Ciuma – o boală teribilă

Ciuma este o boală extrem de contagioasă, provocată de bacteria Yersinia pestis. Puricii infectați care se adăpostesc în blana animalelor mici (veverițe, căini sălbatici, dar mai ales șobolani ) introduc bacteria în organismul oamenilor pe care-i ciupesc. După o perioadă de incubație de 3 -7 zile, apar simptomele: glande limfatice inflamate dureros, febră, vărsături, dificultăți de respirație, tuse cu expectorație sângerândă. Nodulii limfatici ajung de mărimea unui ou sau chiar a unui măr, sunt plini de puroi și se înnegresc, motiv pentru care ciuma bubonică (cea mai întâlnită formă de ciumă) era denumită în trecut moartea neagră.

În cazul ciumei septicemice, infecția ajungea direct în sânge, fără a mai afecta sistemul limfatic ( deci fără să mai apară buboaiele). Ciuma pneumonică, cea mai letală dintre toate, se localiza în plămâni și avea o rată mare de transmitere, pe cale aerogenă, prin tuse și strănut. Se spunea că unii se culcau sănătoși seara și până dimineață erau deja morți. Guy de Chauliac, medicul papei, declara că ciuma se poate lua „doar privind bolnavii”.

Ciuma nu este eradicată nici în prezent, ea încă se face simțită, înregistrându-se epidemii în țări cu climă mai caldă, cum ar fi Madagascar, Congo și Peru. Medicina modernă o tratează cu tetraciclină, până la vindecarea completă.

Valul de ciumă din anii 1300…

Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, în anul 1347, un grup de genovezi este asediat la Caffa (port în Crimeea, pe țărmul Mării Negre) de mongolii regelui Janiberg. Mongolii aruncă peste zidurile cetății cadavrele soldaților uciși de ciumă și italienii se infectează la rândul lor. Italienii supraviețuitori reușesc să se îmbarce pe nave și să navigheze în larg. Una dintre nave ajunge în Constantinopol, dând naștere unui focar care va ucide aproape 90% din populația orașului.

Alte nave acostează în porturi europene, asigurând astfel porți de intrare a ciumei pe continent: Messina, Marsilia, Melcombe Regis… La Genova, nava este alungată, dar este tardiv, ciuma își croiește totuși drum în oraș. Venețienii sunt mai organizați. Ei inspectează navele din port, le ard pe cele contaminate și închid cârciumile. În ciuda acestor măsuri, ciuma avansează. 60% din venețieni sunt decimați.

Locuitorii porturilor se refugiază în zonele rurale. Marinari infestați călătoresc spre alte porturi europene. Ciuma pune stăpânire pe continent. Numărul victimelor este uriaș, istoricii menționând numere astronomice, între 20 și 30 milioane de persoane.

….și primele măsuri de carantină

Deși medicina medievală nu avea cunoștințe despre viruși și bacterii, autoritățile și medicii au impus unele măsuri de distanțare socială. Jane Crawshaw, lector la la Universitatea Oxford Brookes, afirmă: Știau că trebuie să fii foarte atent cu mărfurile care sunt tranzacționate, pentru că boala putea fi răspândită pe obiecte și suprafețe și au încercat tot posibilul să limiteze contactul dintre persoane.

În 27 iulie 1377, Consiliul Major din Ragusa ( în prezent, Dubrovnik) a emis o lege care prevedea ca persoanele care vin din zone infestate de ciumă să aibă acces în oraș doar după o lună petrecută pe insula Mrkan, aflată la mică distanță la sud, sau în orașul Cavtat. Astfel, oficialitățile au instituit prima carantină. Oficialitățile din Ragusa putea stabili și alte perioade de carantină, mai scurte sau mai lungi decât cele 30 de zile. Cuvântul englezesc quarantine provine din italianul quarantino, cuvânt care desemnează o perioadă de 40 de zile, după cum afirmă aceeași Jane Crawshaw.

În ciuda tuturor eforturilor, ciuma revine de-a lungul secolelor în valuri succesive, la distanțe variabile între 4 și 12 ani, până în secolul XVI. Toate au avut o amploare mai mică decât Moartea Neagră din 1347.

Daniel Defoe aduce în atenția publicului măsurile luate de autorități în timpul epidemiei denumite Marea Ciumă, o epidemie care a lovit Londra în anii 1664 -1665. În Jurnal din Anul Ciumei, el relatează că bolnavii erau închiși în case până se făceau bine sau își pierdeau viața. Ușile lor erau însemnate cu semnul crucii pentru a fi evitați. Vizitatorii surprinși în locuințele marcate erau trimiși în izolare forțată. Experții dezbat încă în ce măsură sunt credibile afirmațiile lui Daniel Defoe.

Evoluția carantinei

În secolul următor, apare ideea de prevenție. După o epidemie care tocmai se declanșase în Marsilia, doctorul englez Richard Mead afirmă, în 1720, că ar fi necesară instituirea unor măsuri preventive de carantină în porturi. El recomandă aplicarea măsurilor de carantină asupra marinarilor și navelor care prezentau semne ale infecției prin izolarea pe o perioadă de 30 – 40 de zile, pe insule din apropierea arhipelagului britanic. Marinarii aparent sănătoși erau trimiși în izolare doar o săptămână.

Localnicii contaminați urmau să fie tratați temeinic, acasă sau în spitale, iar persoanele care doreau să părăsească o zonă aflată în carantină urmau să să stea mai întâi în izolare 20 de zile, în cort. Autoritățile imperiale britanice au aplicat cele mai multe dintre ideile doctorului Mead. Se pare că ele au avut succes. Istoricii au constatat că epidemia de ciumă nu a traversat Canalul Mânecii.

În ce mod este organizată carantina în timpul gripei spaniole

Primul război mondial nu este singurul eveniment care produce masiv victime în acei ani ai secolului XX. Pandemia de gripă spaniolă care a bântuit omenirea în anii 1918- 1920 a înregistrat peste 50 de milioane de victime. Gripa spaniolă era o infecție respiratorie care afecta mai ales persoanele tinere, cu sisteme imunitare puternice. În acei ani, antibioticele și antigripalele erau necunoscute, astfel încât tratarea pacienților era dificilă. Spitalele au fost supraaglomerate.

Conform memorandumului pentru uz public din 1918, oficialitățile britanice au închis teatrele, bisericile, cinematografele și alte locații publice. Cetățenii au primit recomandarea de a sta în case, iar în unele localități s-au stropit străzile cu dezinfectant. Purtarea măștilor de protecție în afara domiciliului era opțională. Cu toate acestea, competițiile sportive n-au fost blocate și pub-urile funcționau după un program mai restrâns.

În Budapesta, școlile au fost închise și au fost separați bolnavii de gripă spaniolă de ceilalți bolnavi. ÎN S.U.A., carantina nu a fost aplicată unitar. New York-ul, spre exemplu, era de mulți ani cel mai important centru de primire a imigranților. Pe insula Ellis, imigranții erau atent triați, călătorii contagioși fiind trimiși în carantină sau deportați. În timpul pandemiei de gripă spaniolă, sistemul era foarte bine pus la punct. Măsurile au fost luate din timp și atent organizate. Persoanele care s-au aflat în apropierea bolnavilor au fost izolate. Ca urmare, în New York s-a înregistrat cea mai scăzută rată de mortalitate de pe teritoriul S.U.A.

Surse: https://www.history.com/news/black-death-timeline?li_source=LI&li_medium=m2m-rcw-history

https://www.mediafax.ro/coronavirus/lupta-cu-pandemia-la-un-secol-distanta-armele-omenirii-impotriva-gripei-spaniole-galerie-foto-19120766

https://www.history.com/news/quarantine-black-death-medieval?li_source=LI&li_medium=m2m-rcw-history

, ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *