Deficit de caracter în educatie… și nu numai

Îmi spunea cineva, mai demult, că nu se mai folosește cuvântul caracter. Remarca era  menită să ofere un luciu de normalitate unor fapte și atitu-dini îndoielnice. Din păcate, după ce mi s-a mai estompat indignarea, am fost nevoită să recunosc: acest cuvânt este folosit din ce în ce mai rar. Și nu numai atât: diminuarea frecvenței sale oglindește o mentalitate colec-tivă păguboasă.

Distinsul nostru DEX oferă următoarea explicație pentru caracter: însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Platon îl definește astfel: Caracterul unui om se formează în generații și se transmite genetic.


O poveste cu tâlc

Povestioara care urmează ilustrează efectele anilor luminoși ai socialis-mului. Nu întâmplător!

Un profesor de economie  a fost contrazis de o grupă de studenți care sus-ținea că socialismul este funcțional și că toți oamenii ar trebui să fie egali, să nu existe bogați sau săraci. Profesorul în cauză s-a gândit și a stabilit să efectueze împreună un experiment. La test toți studenții vor primi aceeași notă, calculată ca medie aritmetică a notelor obținute de toți studenții din grupă. În acest fel nu vor fi note de zece, dar nici studenți care să pice testul. Toată lumea va fi egală.

La primul test programat profesorul a calculat media notelor individuale ale studenților: a adunat toate notele și a împărțit suma la numărul stu-denților. Toți au primit nota 8. Reacțiile au fost diferite: cei care au muncit din greu au fost supărați, iar cei  care nu s-au străduit prea tare au fost în-cântați peste măsură.

La al doilea test media a fost 6. Toți studenții au învățat mai puțin: cei care înainte au studiat asiduu au învățat mai puțin gândindu-se să primească și ei pomană, iar cei care au învățat puțin la primul test s-au culcat pe o ure-che și au învățat și mai puțin. Nimeni n-a mai fost fericit!

Între studenți au apărut acuzațiile, conflictele, resentimentele. Nimeni n-a mai vrut să învețe spre folosul celorlalți. Iată cum la al treilea test media notelor a fost 4 și toți studenții au picat testul. În câteva cuvinte bine alese, profesorul le-a explicat  de ce socialismul nu poate fi încununat de succes pe termen lung. Orice recompensă consistentă se obține în urma unui efort pe măsură. Când statul nu mai oferă asemenea recompense nimeni nu se va mai zbate să aibă succes.

„ Iată un scurt paragraf care sintetizează totul: “Nu se poate legifera ca să-racul să fie liber, iar bogatul în afara libertăţii. Ceea ce primeşte o persoa-nă, fără a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la rândul ei, nu primeşte pentru cât a muncit.” Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva. Când jumătate din populaţie vede că poa-te să nu muncească pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea şi, când jumătatea care a muncit realizează că nu are sens să mai muncească pentru că alţii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfârşitul oricărei naţiuni.” (sursa: istoriesinumismatica.wordpress.com )

Cauzele unui caracter în agonie

Legea Naționalizării din 1948 a produs efecte similare experimentului din povestea de mai sus. Proprietatea privată a dispărut aproape în totalitate. Oamenii care au muncit din greu s-au trezit peste noapte cu mâinile goale. Cultul muncii a dispărut treptat din moment ce oamenii nu mai munceau pentru sine. Au început să circule povețe de genul: Ce poți face azi, lasă pe mâine că poate nu mai trebuie să faci sau face altul.

Tăvălugul comunist a uniformizat averile, dar nu s-a oprit aici. Intelectualii făceau notă discordantă și puteau încuraja la nesupunere. Libertatea de opinie trebuia aspru pedepsită. Cultura care nu omagia puterea, la fel. Oa-menii verticali și cerebrali au fost prigoniți (amănunte aici). Și am suferit un alt tip de nivelare.

Cei spre care oamenii își întorceau privirile pentru a învăța sau admira au dispărut. Generațiile imediat următoare s-au mai alimentat cu amintirile lăsate de acele personalități. Amintirile s-au stins în cele din urmă și astăzi trăim din plin efectele unei societăți guvernate de comoditate și lipsa bu-nului simț. Caracterul este din ce în ce mai greu de întâlnit și mereu mar-ginalizat de corupție și nepotism.

Normalitatea din prezent

Astăzi tupeul este la mare preț. Țara noastră frumoasă este urâțită de pun-gile și peturile pe care le aruncăm peste tot cu inconștiență. Sfidarea orică-ror reguli a devenit mentalitate colectivă și, colac peste pupăză, simpatizăm cu infractorii (un articol interesant pe tema asta chiar aici).

Egalitatea consfințită de constituție ocolește imunitatea parlamentarilor și privilegiile acordate specialilor din sectorul bugetar ( amănunte aici). Analfabetul de partid privește de la înălțimea funcției sale gloata care se zbate pentru supraviețuire, iar educația suferă cumplit. Educația de acasă și cea din școli.

Dispariția intelectualilor, regizată și executată de comuniști, ne afectează și în prezent. Au dispărut odată cu ei valorile morale, reperele care susțineau întreaga națiune. Astăzi copilului i se cuvin toate, fără efort și fără perseve-rență. Părintele este disprețuit dacă nu răsfață îndeajuns sau când ajunge la vârsta neputinței.

Părinții au uitat să-și crească copiii în spiritul respectului și responsabilității și nu-și dau seama care sunt consecințele acestei educații. Copilul nu este învățat să înfrunte greutățile. Nu, părintele face risipă de energie să ușure-ze traiul copilului: să nu-și adune jucăriile pentru că nu poate (???!), să ser-vească cina la pat deși este sănătos tun.

Pe de altă parte există și profesori care exagerează, nu respectă noblețea meseriei. Crizele de nervi sau gesturile nepotrivite de tot felul trebuie să dispară. La fel și carențele de educație ale unor profesori. Văd profesori care au ghetele pline de noroi și nu folosesc covorașul de la intrare… Văd profesori care-și extrag resturile alimentare fără ajutorul periuței de dinți…

Pe coridoarele școlii ești mereu în pericol să primești câte un cap în coaste sau o ușă smucită în frunte. Jocurile sau conversațiile captivante au fost înlocuite de îmbrânceli îndrăznețe, cuvinte urâte, agresivitate, nepăsare etc.

Avem nevoie de caracter

Curricula se preocupă numai de pregătirea academică. Nici aceea nu exce-lează. Dar ce facem cu educația caracterului? Dacă luăm de bună definiția lui Platon avem nevoie de generații pentru a obține o societate cu caracter. Adică acea societate în care meritocrația să poată susține evoluția nației.

Cum ar fi să se construiască autostrăzi de calitate, cu documentație geologică profesionistă, cu fonduri europene? Cum ar fi ca rețetele de fabricație a cimentului ( sau ce s-o folosi acolo!) să fie respectate și garanțiile stipulate în contractul constructorului? Cum ar fi să nu mai dispară carburant din re-zervoarele firmei de construcții? Cum ar fi să te poți bucura de priveliști nepoluate de gunoaie? Asta dacă vorbim despre autostrăzi. Dar cum ar fi să ne bucurăm de o politică mai curată și concentrată pe binele comun? Și pe termen lung? Asta e, avem nevoie de caracter, de sus și până jos!

De undeva trebuie să începem pentru că este posibil. Practicile din școlile occidentale înregistrează o accentuare a preocupării pentru aspectul formativ al educatiei. Și nu degeaba! Să-i întrebăm pe înalții funcționari care merg în vizite de lucru pe acele meleaguri?

Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*