Calificative în învățământul primar – cu sau fără?

Calificative în învățământul primar – cu sau fără?

Calificativele cu care ne-am obișnuit în învățământul primar de aproape 20 de ani își pot trăi ultimele clipe în sistemul educațional românesc. Calificative cu care ne-am obișnuit și pe care nu neapărat le-am agreat. E timpul, se pare, pentru o schimbare. Că ar fi benefică sau nu doar timpul va putea decide. Transplantul acestui sistem de notare din sistemul step by step într-un cu totul alt context, la nivel național, fără niciun experiment sau simulare, nu produce îngrijorări decât celor care muncesc în clase, împreună cu copiii. Zadarnic, experții în teorie gândesc altceva!

Sistemul de notare cu calificative

a) De ce au fost introduse

Ne-am obișnuit cu acest sistem de notare care implică calificative. Noi, dascălii, părinții mai puțin. Chiar ieri am citit pe un forum indignarea unei mame care nu înțelegea cum de se încheie calificativul anual S, dacă cele semestriale sunt, în această ordine, FB și S. Doamna în cauză făcea media dintre cele două calificative și obținea B, în opinia sa. Astfel de confuzii și neclarități am mai întâlnit și muncind la catedră.

Acest sistem de notare a fost adoptat mai ales pentru a reduce concurența dintre copii. Deși, dacă stau să mă gândesc, competiția nu este neapărat un lucru rău. Copiii sunt oricum înscriși la tot felul de concursuri și festivaluri. A învăța să lupți cu tine însuți și să fii perseverent este extraordinar. Presiunea asupra copiilor, pusă pe umerii lor de unii părinți sau învățători, este cea cu adevărat distructivă.

b) Cum funcționează acest sistem

Să ne lămurim! Copiii primesc calificativele foarte bine (FB), bine (B), suficient (S) sau insuficient (I) în locul notelor. Calificativul semestrial este calificativul care se regăsește de cele mai multe ori. Adică, în situația în care un elev a obținut pe parcursul semestrului B, S, B, FB, FB, B și S, calificativul semestrial este B.  Apar 3 B, 2 FB și 2 S, deci B este calificativul cu cea mai mare frecvență.

Problema apare la stabilirea calificativului anual. Medii între calificative nu se fac, nu există așa ceva. Calificativul anual este cel din al doilea semestru. Se consideră astfel că se pune în evidență progresul sau regresul elevului. Simplu, dacă cele două calificative anuale sunt, să zicem, B și FB, atunci cel anual este FB. S-a înregistrat un progres al elevului în al doilea semestru. Dacă situația stă invers, pe semestre a obținut FB și B, atunci calificativul anual este B. Se consideră că elevul a înregistrat un regres în a doua jumătate a anului școlar față de primul.

Recomandarea clară pe care au primit-o învățătorii a fost aceea de a evita decalajul mare dintre calificativele semestriale. Când apare FB în primul semestru și S în al doilea, nu prea dă bine un calificativ anual S. Aici este fisura. Practic, evaluarea din semestrul de primăvară poate fi influențată de acest aspect. Nu contează numai performanțele copilului, ci și ocolirea acestei situații nedorite.

Inițiativa domnului Liviu Pop

Fostul ministru și actualul președinte al Comisiei de Învățământ din Senat, domnul Liviu Pop, are în vedere înlăturarea calificativelor din învățământul primar. „O să depun un proiect de lege prin care vreau să eliminăm calificativele din învățământul primar. Să nu mai fie calificative pentru elevi, dar asta e părerea mea. ” Tot domnia sa afirmă : „Evaluarea elevilor să se facă așa cum există azi în unele țări ale Uniunii Europene, pe alte criterii.”

Cât de grozavă este ideea asta și ce urmări poate avea (nu în teorie, ci în practica de toate zilele) n-aș putea spune. Există însă acest obicei de a transforma în realitate orice ghidușie care încântă, pe drept cuvânt sau nu, decidenții din educație. Dumnealor peticesc pe unde pot un colac șubrezit și cred că au salvat omenirea.  E nevoie de mai multă responsabilitate, practic de asumarea unei responsabilități. Cine a dat vreodată socoteală pentru deciziile sale neinspirate?

Nu schimbările sunt problema, ci modul haotic în care sunt făcute. Acest sistem educațional a devenit un Frankenstein de care se sperie toată lumea.  Legile educației se concep și se implementează cu o rapiditate înspăimântătoare, luând drept reper doar copiii dotați, cu posibilități materiale, din familii preocupate de educație.

Ce spun experții în educație

Se pare că evaluarea colectivă produce efecte negative asupra copiilor.  Rezultă că ar fi indicat ca rezultatele evaluărilor să fie comunicate doar elevului și părinților săi.

De asemenea, se fac unele trimiteri la evaluarea practicată în alternativa step by step. Acolo nu există catalog. În caietele de evaluare sunt descrise performanțele elevului cu ajutorul variantelor: competențe achiziționate, neachiziționate sau în curs de achiziționare. La sfârșitul caietului se formulează observații și comentarii.  Să nu uităm însă că la aceste clase lucrează câte două cadre didactice.

Nedumeriri am mai multe. Este normal atunci când lucrurile se schimbă drastic. S-a implementat undeva, în vreun colț de țară, acest sistem și cu ce rezultate? Sau operăm pacientul doar pentru că ni se pare că  așa ar da mai bine? Cum se procedează cu elevii care, din diverse motive,  nu achiziționează minimul de competențe? Pentru că orice ar spune unii, există și astfel de situații, bine argumentate.

 

Numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *