Povestea Wilmei Rudolph: De la o copilărie cu handicap spre aur la Jocurile Olimpice

O ilustră personalitate a secolului XX este sprintera afro-americană Wilma Rudolph. Povestea sa de viață poate inspira pe oricine, tânăr sau adult, să viseze, să muncească, dar mai ales să creadă în sine. Drumul pe care l-a parcurs de la paralizia infantilă spre medaliile de aur la Jocurile Olimpice captează încă admirația publicului. La Roma, în 1960, a devenit cea mai rapidă femeie de pe Pământ.

Copilăria marcată de handicap

Wilma s-a născut prematur în 23 iunie 1940, în St. Bethlehem, în Tennessee. Ea era al cincilea copil al unei familii sărace. La naștere a avut doar cu puțin peste 2 kilograme. În primii ani ai vieții a dus o luptă grea cu pneumonia și scarlatina, dar cea mai grea lovitură a suferit-o când a contractat poliomielita, la numai 4 ani. Deși în prezent boala este eradicată, în acele timpuri epidemiile de poliomielită făceau un număr mare de victime în rândul copiilor. Fetița a supraviețuit, dar piciorul său stâng a rămas paralizat.

Pentru Wilma viața nu era deloc ușoară. Ea nu putea participa la jocurile copiilor din Clarksville și era mereu hărțuită de ei din acest motiv. Mai mulți ani, Wilma s-a deplasat săptămânal într-un autobuz segregat împreună cu mama sa, Blanche, aproape 50 de mile depărtare de oraș pentru a primi îngrijiri medicale.

Doctorii mi-au spus că nu voi putea merge vreodată. Mama mi-a spus că voi putea. Am crezut-o pe mama.

Mama și frații săi mai mari i-au masat zilnic piciorul, de mai multe ori pe zi, conform indicațiilor medicale, pentru a favoriza circulația sângelui în piciorul paralizat. În timp, Wilma a început să se deplaseze cu ajutorul protezei metalice, apoi a folosit pantoful ortopedic. În cele din urmă a făcut-o fără niciun alt ajutor. Tratamentul a durat 5 ani, dar fetița a ieșit triumfătoare din această încercare.

Pasiunea pentru sport

După ce și-a recăpătat libertatea de mișcare, Wilma s-a bucurat din plin de activitățile sportive. A jucat baschet în curtea familiei alături de frați și surori, s-a întrecut cu ceilalți copii de vârsta ei din vecinătate. Parcă simțea nevoia de a-și testa noile puteri.

Până când am împlinit 12 ani, am provocat fiecare băiat din cartierul nostru la alergare, sărituri, tot.

Wilma a intrat în echipa de baschet a liceului Burt din Clarksville unde a jucat alături de sora ei mai mare. A înscris 803 puncte în 25 de meciuri, stabilind astfel un record al statului Tenneessee. La 14 ani a fost remarcată de Ed Temple, antrenorul de sprint al Universității de Stat din Tenneessee. Această întâlnire va da o nouă turnură vieții ei.

Spre statutul de vedetă sportivă

Ea a renunțat la baschet și s-a dedicat alergării de viteză. În vacanțele de vară se antrena sub conducerea lui Temple, alături de cunoscutele Tigerbelles, grupul de sprintere de culoare pe care acesta îl formase. Deși foarte tânără, Wilma a devenit o membră neoficială a Tigerbelles.

În 1956 Wilma se califică la Jocurile Olimpice de vară din Melbourne. Avea în acel moment 16 ani. La acele întreceri olimpice a câștigat medalia de bronz cu echipa feminină de ștafetă de 4 x 100 de metri.

Viața ei nu a rămas încremenită. În anii care au urmat, Wilma a reluat liceul, a născut-o pe prima sa fiică, Yolanda. Antrenorul Temple a acceptat s-o păstreze în echipa sa doar dacă fiica sa va fi crescută departe, de un alt membru al familiei. Yolanda a fost trimisă la St. Louis, la una dintre surorile mai mari ale Wilmei.

Deși se impusese atenției generale, dificultățile n-au dispărut. Persoanele de culoare încă nu aveau permisiunea de a folosi toaletele de lângă piste sau întâmpinau refuzul unor șoferi de a transporta călători negri. La toate acestea se adăuga tensiunea separării de Yolanda.

Aur la Jocurile Olimpice din Roma

Deloc surprinzător, Wilma o obținut calificarea pentru întrecerile olimpice de vară din 1960, de la Roma. Acolo a participat la probele de 100m, 200m și ștafeta de 4 x 100m. Le-a câștigat pe toate trei. La cele două probe individuale a câștigat detașat, cu aproape 3m în fața următoarei concurente. În cursele pe care le-a alergat acolo a stabilit 3 recorduri mondiale ( în semifinale și finale la 100m și în calificări, la 200m).

Campioana a câștigat de trei ori aur la Jocurile Olimpice din Roma, dar și titlul de cea mai rapidă femeie a planetei. La revenirea în SUA, Wilma a fost primită cu mult entuziasm. I-au fost decernate premii, a apărut la numeroase emisiuni, a dat interviuri, a fost invitată la Casa Albă de președintele Kennedy. În orașul de baștină, parada organizată în onoarea sa a fost primul eveniment la care au participat atât albi, cât și negri.

Victoria este grozavă, sigur, dar dacă vrei într-adevăr să faci ceva în viață, secretul este să înveți cum să pierzi. Nimeni nu este mereu de neînvins. Dacă te poți ridica după o înfrângere zdrobitoare și poți pleca pentru a câștiga din nou, vei fi într-o zi campion.

Viața de după victorie

Wilma și-a terminat studiile la Universitatea de Stat din Tenneessee și a renunțat la sprint. A devenit profesor și antrenor și a înființat o fundație care a sprijinit tinerii sportivi. A scris romanul autobiografic Wilma, roman care a inspirat un film de televiziune.

În viața de familie a trecut prin două divorțuri și a crescut patru copii. În ciuda celebrității sale, nu a fost niciodată o persoană bogată. În acele vremuri campionii nu erau răsplătiți generos. În 1994, la doar 54 de ani, se stinge din viață din cauza unei tumori la creier.

În 2004, în onoarea realizărilor sale, Serviciul Poștal al Statelor Unite i-a dedicat un timbru cu valoarea de 23 de cenți.

Numai bine!

,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *