Abandonul scolar – o suferință a secolului XXI

Abandonul scolar – o suferință a secolului XXI

După cum ciuma sau febra tifoidă făceau ravagii în Evul Mediu, o altă molimă aduce suferințe în secolul 21, de această dată.  În era avioanelor supersonice, a zgârie-norilor și a telefoanelor inteligente, într-o țară europeană ca România abandonul scolar este de nestăvilit. Carențele de educație din trecut au declanșat epidemii devastatoare. Ce urmări au, în prezent, renunțările definitive la cariera școlară?

Nimic nu costă mai mult decât neștiința.”, spunea Grigore Moisil.  Este un adevăr validat de soarta pe care și-o construiesc copiii care părăsesc sistemul înainte de vreme. Analfabetismul, lipsa noțiunilor elementare despre o viață sănătoasă, absența unei calificări profesionale au urmări catastrofale în plan personal, și nu numai. Aceste persoane au puține opțiuni de angajare, acestea fiind de obicei muncile nedorite de alții și prost plătite.  A fi gropari la cimitir sau hingheri poate fi o situație fericită.

Aspectul foarte trist al situației este că ele cad victimă foarte ușor viciilor și proliferează aceste comportamente,  oferind modele nepotrivite copiilor lor. Sunt persoane care pot fi manipulate foarte ușor cu  o sticlă de ulei și o pungă de făină, așa cum s-a întâmplat de multe ori și poate se mai întâmplă. Asistarea socială a acestui segment de populație presupune cheltuieli uriașe. Jos pălăria, domnule Grigore Moisil, multă dreptate ați mai avut!

Statistici relativ recente ale INS  înregistrează abandonul scolar la o cotă de 1,3% în învățământul primar și 1,9% în cel gimnazial. La nivelul învățământului liceal și profesional procentul este de 2,9, iar pentru cel postliceal nu mai puțin de 7,9.  Studiul „Investiție în educația copiilor din mediul rural”, realizat de Fundația World Vision România în  2017, subliniază că rata de participare școlară este cu 20% mai mică în mediul rural, decât decât în cel urban. Sunt statistici care  nu înveselesc pe nimeni.

Abandonul scolar complică drumul spre o viață mai bună

Cornelia D. este o adolescentă isteață și frumușică. A atins cu ușurință obiectivul celor opt clase pe care îl au majoritatea fetelor din sat. Fără eforturi prea mari sau încurajări din partea familiei, a promovat clasele ciclului primar și gimnazial obținând note de trecere. Tresărirea de orgoliu a unei persoane conștiente că poate mai mult o ambiționează să urmeze cursurile unui liceu din orașul învecinat. La câteva luni după debutul anului școlar, mama sa părăsește căminul lăsând cei patru copii în grija tatălui lor.

Cu inocența inerentă vârstei și urmând obiceiurile materne, Cornelia își petrece timpul liber într-o continuă relaxare, neglijându-și îndatoririle. Tatăl sufocat de supărare și griji nu primește vreun sprijin de la ea. În scurt timp, adolescenta este nevoită să participe la ședințele cu părinții ale fraților mai mici și să asculte observațiile educatoarei și învățătoarelor. Acestea nu  sunt satisfăcute de atenția pe care micuții o primesc acasă. Hăinuțele murdare și igiena lor personală lasă mult de dorit, implicarea în activitățile școlare este minimă, temele uitate în ghiozdanele nedeschise.

Fata se vede pusă într-o situație cu totul nouă. Cu toate că  nu și-a dorit niciun moment acest lucru, ocupă acum fotoliul mamei. E prea larg pentru ea și nu se acomodează cu el. Lumea din jur se așteaptă să o vadă îngrijind familia, deși nici mama nu s-a descurcat foarte bine înaintea ei. Vasele nespălate sau podelele nemăturate fac parte, de când se știe, din atmosfera căminului său părintesc. Pentru ea, aceasta este normalitatea. De ce ar schimba ceva?

Stânjenită de cuvintele unui fost profesor, Cornelia se încumetă să le facă baia săptămânală frățiorilor și să mai spele câteva haine. Dar este totuși un copil, un copil care încă nu știe să-și poarte singur de grijă. Merge la școală din ce în ce mai rar și în cele din urmă renunță. După alte câteva luni, mama se reîntoarce acasă. Este primită cu brațele deschise, deși cei mici o privesc încă întrebător. Ei nu înțeleg nimic din ce se întâmplă.

În vara următoare Cornelia începe  o viață nouă, alături de un bărbat  ceva mai în vârstă.  Ambițiile de altă dată sunt cu totul uitate. Se simte un om matur, la casa lui, gata să dea piept cu viața. Copiii, munca la câmp și în gospodărie vor fi coordonatele acestei vieți. Și poate nici nu este atât de rău, are totuși un acoperiș deasupra capului și un om bun lângă ea.  Orice alte realizări la care ar fi putut visa dispar fără urmă de la orizont. Basmaua și cizmele de cauciuc sunt însemnele unei munci oneste, dar și ale unei vieți care  îmbătrânește înainte de vreme.

Elemente care favorizează abandonul scolar

1. Familia

Influența familiei asupra modului de dezvoltare al copiilor este esențial.  Când mecanismele sale sunt dereglate, copiii au de suferit, cu siguranță.  Abandonul scolar apare mai ales atunci când familia:

  • se luptă zilnic pentru supraviețuire. Prioritatea absolută o reprezintă asigurarea unei mese și a unui acoperiș, lucru pentru care cei mici muncesc din greu  alături de părinți;
  • manifestă o atitudine nefavorabilă școlii. Dacă părinții consideră că școala este o pierdere de timp, nu este o mare surpriză să constatăm că această mentalitate este preluată de copii. Este o situație obișnuită mai ales în cazul părinților cu maxim opt clase;
  • este nefuncțională. Copiii pot suferi adevărate traume din cauza violenței casnice, divorțului/separării părinților, atitudinii lor indiferente, dictatoriale sau tolerante, conflictelor. Atunci când cel mai important jalon de stabilitate din viața lor se clatină, se clatină pentru ei întreaga lume. Școala devine un element cu totul secundar în fața unei dureri pentru care nu au maturitatea necesară;
  • susține angajarea tânărului în activități care aduc venit. În cele mai multe cazuri, efortul depus pe două fronturi (slujbă și școală) este prea mare și se optează pentru activitatea care aduce avantaje imediate;
  • emigrează. Copiii au de suferit când își urmează părinții și sunt nevoiți să se adapteze unei alte culturi. Mai dramatică este situația copiilor lăsați în grija unor membri ai familiei extinse sau a unor prieteni apropiați. Se întâmplă ca autoritatea acestor persoane să nu fie recunoscută de copii sau ca aceste persoane să nu fie extrem de responsabile. Invariabil, cei mici pierd busola. Dacă sunt ajutați să-și revină, pierderile pot fi limitate la timp. Dacă nu, urmările pot deveni de lungă durată;
  • se implică în acțiuni discutabile.  Cerșetoria sau prostituția sunt factori demotivatori pentru frecventarea cursurilor liceale;
  • are în componența sa frați mai mari care au preferat abandonul scolar. Frații mai mici au tendința de a imita modelul oferit de către aceștia.

2. Comunitatea

Informațiile pe care le transmite comunitatea sunt numeroase și contradictorii. Este mereu necesar suportul unui părinte sau al unui alt membru al familiei care să ajute copilul să decodeze mesajele pe care le recepționează. Dacă Batman este un super erou care face singur dreptate, de ce nu ar proceda la fel și Cornel din clasa a III-a, supărat foc pe colegul său de bancă? Dacă vecinul Dumitru, om harnic care muncește din greu în străinătate, parchează o mașină luxoasă în fața casei, ce poate înțelege copilul? Păi, alții au școală mai multă și nu reușesc să cumpere o asemenea bijuterie! Nu înseamnă oare că școala nu este garanția reușitei?

abandonul scolarSituațiile cu cel mai mare potențial de risc produse de comunitate, sunt:

  • zonele defavorizate, în care ofertele de pe piața muncii sunt puține și neatrăgătoare;
  • cultura de cartier, potrivit căreia nu este cool să-ți faci bătături la degete din cauza creionului sau pixului. Sunt admirați cei care „se descurcă” fără să fie înregimentați într-o instituție, adică cei care consumă alcool, droguri, care fură;
  • obiceiurile consolidate de-a lungul timpului. Căsătoriile timpurii, părinții minori, norma limitării școlarizării după clasa a VIII-a sunt exemplificate cu multe generații înainte, fiind situații acceptate pe larg în comunitățile rurale,  în mod special;
  • gradul ridicat de infracționalitate în zonă. Reprezentanții școlii sunt speriați de perspectiva dialogului cu părinții. Absența colaborării dintre familie și școală implică riscuri ridicate de abandon scolar.

3. Sistemul de învățământ

Există chiar și la nivelul școlii motive care să favorizeze abandonul scolar. Acestea sunt:

  • supraîncărcarea programelor școlare. Actualele programe școlare, indiferent că sunt concepute după  Legea Educației Naționale din 2011 sau înainte, au același păcat capital: se raportează numai la copiii cu coeficient de inteligență peste medie în sus. Nu trebuie să fie cineva un mare specialist ca să știe că nu toți copiii sunt la fel. Natura și mediul în care cresc copiii  produc individualități, nu cipuri cu caracteristici identice. Astfel, repetențiile apar în mod firesc;
  • rigiditatea ofertei școlare.  Aspirațiile și interesele copiilor nu sunt luate în calcul. Chiar dacă te duci la filologie și nu vrei să-ți construiești o carieră pe baza științelor reale, tot ești obligat să înveți matematică, fizică etc. La clasele primare disciplinele opționale nu sunt obligatorii, drept urmare puțini dascăli se mai leagă la cap cu ele, iar în gimnaziu opționalele au mai mult rolul de a completa catedre;
  • teoretizarea excesivă. Mijloacele sunt foarte puține, timpul foarte scurt pentru cantitatea uriașă de materie care trebuie parcursă. Îndrăznesc să afirm că în aceste condiții creativitatea profesorului este îngrădită, latura practică diminuată, atractivitatea lecției afectată.

Alți factori de risc se pot datora profesorului:

  • o relație profesor-elev poticnită. Cursurile plictisitoare, evaluările părtinitoare, disciplina agresivă și comunicarea defectuoasă sunt elemente care îndepărtează elevul de un traseu școlar performant. Acestea sunt singurele aspecte implicate în abandonul scolar pe care profesorul le poate schimba;
  • integrarea parțială în colectivul clasei.  În această privință cadrul didactic nu are de spus ultimul cuvânt, dar poate susține discret cauza elevului cu pricina.

Ce se poate face în acest moment

Pliantul „Populația școlară a României în anul 2016”, publicat în luna septembrie a aceluiași an de către INS, menționează că: „Motivația abandonului scolar, potrivit cercetărilor statistice în domeniu, o reprezintă, cel mai frecvent, situația economică precară, mediul familial dezorganizat, exodul părinților în străinătate și lipsa locurilor de muncă atractive pentru tineri.”  Soluția consolidării puterii economice românești se află în primul rând în mâinile guvernanților. Ei sunt cei care ar trebui să ne servească interesele.

Câte ceva s-a încercat și până în prezent. Programul Laptele și cornul, rechizitele gratuite și bursele sociale, microbuzele școlare sunt niște medicamente care combat simptomele, nu cauza bolii. Ele ajută în mică măsură, dar nu rezolvă problemele de fond.

În seama profesorilor se pun cele mai multe rezolvări miraculoase ale fenomenului. Din păcate, ei nu dețin baghete magice! Ceea ce ține de profesionalismul lor este să-și facă cât mai bine datoria: organizarea unor lecții care să implice copiii în mod activ, să le trezească curiozitatea și dorința de cunoaștere cu mijloacele pe care le au la îndemână.  Degeaba se  teoretizează folosirea tablelor magnetice, accentuarea aspectului practic, computere! Teoria e ușoară, practica ne pune piedică! Dacă nu am tabla magnetică, cum s-o utilizez? Dacă nu dispun de conexiune la internet și soft-uri educaționale, paleta de activități în care poate fi implicat computerul se reduce drastic! Să nu mai spunem că accesul în laboratorul de informatică este relativ restricționat!   Dacă nu am instrumente muzicale sau un laborator de chimie dotat este dificil să mai vorbim despre aplicație practică!

Pentru a fi percepută într-un mod mai plăcut, școala poate adăposti activități extracurriculare și de petrecere a timpului liber. Dacă dorim să fim realiști, nu putem cere voluntariat din partea profesorilor pentru organizarea acestor activități în mod regulat. Lor li se cer foarte multe,  și,  în general, li se dau prea puține. Trebuie  motivați și sprijiniți profesorii care pot limita  abandonul scolar.

Pentru elevii care au părăsit școala și au intenția de a reveni, programul a doua șansă poate fi momentul crucial, cel care poate îmbunătăți vieți.  Acest program merită o atenție specială.

Un proverb românesc surprinde esența învățământului: „Școala este locul în care-ți faci norocul.” Modul în care tinerii noștri își fac norocul nu este doar o chestiune de interes personal, ci de interes național.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.
Required fields are marked *